La întâlnire au participat peste 200 de invitaţi, iar în cadrul ei, candidatul USL la Primăria Sectorului 6 vrea să afle care sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă cetăţenii care locuiesc aici şi să-i informeze pe aceştia asupra soluţiilor deja incluse în programul de guvernare locală.
Problemele ridicate au fost numeroase şi sunt nerezolvate de multă vreme, astfel încât cetăţenii prezenţi i-au solicitat candidatului USL angajamentul ferm privind soluţionarea acestora în viitorul mandat .
"Reabilitarea termică a locuinŢelor, starea deplorabilă a grădinilor din preajma imobilelor şi lipsa spaţiilor verzi din jurul blocurilor, situaţia precară a spaţiilor de joacă pentru copii, dar şi străzile secundare lăsate de izbelişte de actuala administraţie sunt priorităţile acestor locuitori ai sectorului 6 şi vor fi şi priorităţile primarului Rareş Mănescu", a declarat candidatul USL la Primăria Sectorului 6.