Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Provocare la sport, turism şi premii. Vezi cum poţi participa şi tu la maratonul ciclistic de la Zalău

Publicat in Adevarul, sâmbătă 26 mai 2012 ·

Clubul Alien Cycling organizează în acest weekend o nouă ediţie a Michelin Maraton Zalău, o competiţie de ciclism ce propune participanţilor săs e întreacă pe două roţi, dar şi să cunoască şi să admire - dacă nu au făcut-o până acum - o parte din vele mai frumoase locuri din Sălaj.

Potrivit organizatorilor, înscrieri pentru concursul care va avea loc mâine se mai pot face astăzi, sâmbătă, 26 mai, la standul amenajat în faţa Prefecturii, între orele 18.00 şi 20.00. Înscrierile continuă mâine dimineaţă, între 7.30 şi 9.00. Startul competiţiei se va da, din faţa Prefecturii, mâine, duminică, 27 mai, de la ora 10.00.

Maratonul de la Zalău este cea de-a III-a etapă din Transilvania MTB Trophy şi una dintre cele mai interesante concursuri de mountain-bike din România. Pe lângă traseul deosebit de concurs, cu urcare pe vârful Osoiu cel mai înalt din Munţii Meseş, pot fi descoperite şi frumuseţile sălbatice ale acestor munţi, dar şi locuri încărcate de istorie, cum ar fi site-ul arheologic Porolissum sau drumul roman ce lega Dacia Porolissensis de Roma. MICHELIN Maraton Zalău vă propune trei trasee: Hooby (30 Km), Race (54Km) şi Elite (94 km), ultimele două aducând puncte în clasamentul Transilvania MTB Trophy.

La finalul concursului, concurenţii vor primi o porţie de gulas, la restaurantul Time Out din Zalău, iar după festivitatea de premiere, se va organiza o tombola cu premii, cu ajutorul BikeFun România(produse Merida-Bikes, Bikefun, Birzman, Sigma Sport, CST, Zacco).

Condiţii de participare la concurs

Concursul de mâine este deschis tuturor bicicliştilor amatori, începători, sau avansaţi precum şi celor profesionişti, care au împlinit cel puţin vârsta de 14 ani, pentru traseele Hobby şi Race, şi cel puţin 18 ani pentru traseul Elite. Sunt admise biciclete de orice tip, în bună stare de funcţionare. Totuşi, organizatorul recom

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 22 minute
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 48 minute
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 3 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 2 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum 23 minute
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 27 minute
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°