Campionatul European de Fotbal din Polonia şi Ucraina, competiţie care va începe pe 8 iunie, nu va putea fi urmărită live şi integral de către toţi telespectatorii din România. Motivul este tranzacţia dintre TVR şi Dolce, serviciul de televiziune al Romtelecom, potrivit căreia unele dintre cele mai interesante meciuri din faza grupelor vor fi transmise exclusiv de ultimii. Concret, 12 dintre cele 24 de meciuri din grupe se vor vedea doar pe DolceSport.
Cristiano Ronaldo, poate cel mai bun fotbalist din lume în sezonul recent încheiat, va fi invizibil pentru o bună parte a telespectatorilor din România în timpul Euro 2012. Toate meciurile Portugaliei din faza grupelor, cu Germania, Danemarca şi Olanda, vor fi televizate de DolceSport, post care este vizibil doar pentru cei aproximativ 1,2 milioane de abonaţi. Alături de acestea, o altă serie de partide în care se întâlnesc forţe ale fotbalului se vor putea vedea numai pe DolceSport.
TVR a dat 9 milioane şi a primit 1,5 pentru 50% din meciuri
Conform surselor din piaţa media, TVR, post care are conturile blocate de ANAF în acest moment, a acceptat deal-ul cu Romtelecom pentru a mai acoperi o parte din investiţia făcută în drepturile de televizare pentru Euro. Concret, Romtelecom a plătit aproximativ 1,5 milioane de euro pentru sublicenţierea a jumătate din numărul total de meciuri, în condiţiile în care TVR a plătit 9 milioane de euro. Problema cu care se confruntă telespectatorii ţine de vizibilitatea canalului DolceSport, una extrem de mică. Majoritatea românilor au apelat la serviciile Digi, serviciu de televiziune al RCS-RDS, din simplul motiv că acolo se pot vedea meciurile din Liga I, precum şi cele din campionatele puternice ale lumii.
În acest moment, Dolce are aproximativ 1,2 milioane de abonaţi, cifră care reprezintă aproape 20 de procente din numărul total al abonaţilor T