Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moldova, sub linie - locul 11 la Eurovision 2012. Trofeul merge în Suedia

Publicat in Adevarul, sâmbătă 26 mai 2012 · · ·

Reprezentantul Moldovei s-a clasat pe locul 11 în finala concursului european muzical, de la Baku. Învingătoare a ieșit favorita caselor de pariuri, Loreen din Suedia, astfel încât ediția din anul viitor va avea loc la Stockholm. La fel de previzibil, pe locul doi au ajuns bunicuţele din Rusia, iar pe poziţia a treia - interpretul din Serbia.

UPDATE 00.19 Trofeul merge la Loreen, din Suedia. Aşadar, ediţia din 2013 va avea loc la Stochholm. Loreen mulţumeşte tuturor celor care au votat-o şi spune că iubeşte pe toată lumea. Piesa câştigătoare Euphoria răsună din nou la Cristal Hall.

UPDATE 00.14 Din Ungaria primim 2 puncte. Israelul ne oferă 5 puncte. Pasha rămâne pe 11. Înainte de finală, el a promis fanilor săi că va ajunge printre primele zece ţări. Suntem urmaţi în clasament de vecinii noştri din România. Trupa Mandinga a reuşit să ajungă doar pe locul 12, deşi înainte de concurs se spunea că are şanse chiar la primele cinci locuri.

UPDATE 01.12 Ruşii au fost mai darnici cu noi decât noi cu ei şi ne-au acordat 7 puncte, urcându-ne pe poziţia a 11-a. 12 puncte din Rusia au mers la Suedia.

UPDATE 01.10 Conaţionalii noştri din Portugalia ne-au dat 7 puncte, iar cei din Italia - 4.

UPDATE 01.03 Şapte puncte pentru Moldova vin din Danemarca şi ne ridică de pe locul 14 pe 12.

UPDATE 01.00 Suedia, care va câştiga cel mai probabil concursul, oferă 12 puncte Ciprului. Moldova a coborât pe locul 13.

UPDATE 00.57 Diaspora din Portugalia a trimis 6 puncte în Moldova.

UPDATE 00.51 Paha Parfeni a mai primit un punct, din partea Croaţiei. Până în acest moment, jumătate din ţările participante în concurs şi-au anunţat notele. Loreen din Suedia îşi păstreză detaşat prima poziţie în clasament.

UPDATE 00.48 Elveţia ne-a acordat 2 puncte, iar Slovenia - un punct. Moldova este acum în top 10. Primele trei poziţii în clasament sunt o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum 54 minute
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 5 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Donald Trump - „Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza“

Ziua Constanta acum 12 minute
Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza, a declarat vineri președintele american Donald Trump, fără a oferi detalii suplimentare, informează Reuters, citat de Agerpres.ro PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că act

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 43 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°