Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SCANDALUL NYIRO JOZSEF. Ceremonia de reînhumare a fost ANULATĂ. 1.500 de maghiari participă la slujba de comemorare a poetului maghiar

Publicat in Gandul, sâmbătă 26 mai 2012 ·

Ceremonia de reînhumare la Odorheiu Secuiesc a poetului maghiar Nyiro Jozsef a fost anulată din cauza scandalului iscat în jurul acestui eveniment, a declarat, pentru gândul, purtătorul de cuvânt al PCM, Molnar Miklos, unul dintre organizatori. În locul acesteia, are loc o slujbă de comemorare la care participă aproximativ 1.500 de persoane, între care şi preşedintele Parlamentului de la Budapesta, Kover Laszlo.

"Cu siguranţă va fi înhumată la Odorhei, dar altă dată", a declarat Szasz Jeno, preşedintele PCM, care a precizat că urna cu cenuşa lui Nyiro Jozsef nu a plecat de la Budapesta.

Schimbarea de plan a intervenit după ce prefectura Harghita a atacat vineri în instanţă autorizaţia de reînhumare, invocând motive de legalitate. Primarul din Odorhei, Bunta Levente, a susţinut însă astăzi, printr-un comunicat, că decizia a fost legală şi a acuzat politizarea evenimentului.

Numărul doi din Ambasada Ungariei, convocat la MAE

Demersul de reînhumare a lui Nyiro Jozsef a creat în ultimele zile un adevărat război diplomatic pe axa Bucereşti-Budapesta, diplomaţii maghiari fiind convocaţi la MAE român care şi-a exprimat dezacordul faţă de intenţiile părţii maghiare.

Ministrul pentru relaţia cu Parlamentu, Mircea Duşa, a declarat pentru gândul că ambasadorul Oskar Fuzes a fost chemat pentru explicaţii chiar astăzi. Cu toate acestea la Ministerul Afacerilor Externe a ajuns primul colaborator al ambasadorului, Balázs Ádám.

"MAE l-a invitat, din nou, pe primul colaborator al ambasadei Ungariei la Bucureşti, căruia i s-a transmis că orice acţiune de reînhumare a lui Nyiro Jozsef este suspendată până la decizia tribunalului Harghita. MAE şi-a exprimat speranţa că partea ungară nu va continua demersurile, iar nicio oficialitate ungară sau reprezentant al ambasadei nu se va implica sau va participa la o astfel de ceremonie, care contravine l

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

D’Angelo a murit, la 51 de ani. Legenda muzicii soul se lupta cu o gravă afecțiune

HotNews acum 2 ore
Cântărețul american D’Angelo, o figură marcantă a muzicii soul contemporane, care s-a bucurat de un succes notabil în anii 1990-2000 înainte de a fi mult mai rar prezent pe scena muzicală, a murit la vârsta de 51 de ani, au relatat marți mai multe p

Prima țară din Uniunea Europeană care va introduce ziua de lucru de 13 ore

Gandul acum 4 ore
Muncitorii din fabrici, casierii și personalul hotelier din Grecia ar putea să lucreze mai mult în curând. Țara urmează să devină primul stat membru din UE care introduce oficial o zi de lucru de 13 ore pentru sectorul privat. Parlamentul urmează să

Ministrul polonez de Externe avertizează că Rusia ar putea „lovi adânc în Europa”. „Ar trebui să fim pregătiţi”

Adevarul acum 3 ore
Radoslaw Sikorski, ministrul de Externe al Poloniei, a avertizat Europa că Rusia ar putea „lovi, din păcate, adânc în Europa”, calificând drept „iresponsabilă” neglijarea construirii unor sisteme de apărare.

Bogdan Ivan, după ce a fost criticat pentru declaraţia că avem cea mai scumpă energie din Europa: Cifrele vorbesc de la sine. Nu este o exagerare, ci o realitate confirmată

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Iva, criticat după declaraţia sa potrivit căreia avem cea mai scumpă energie din Europa, raportat la puterea de cumpărare, a afirmat, marţi seară, că ”cifrele vorbesc de la

Comisia Europeană vrea extinderea „zidului anti-drone” pentru a proteja întregul continent. Statele din sud şi vest s-au plâns că proiectul ignoră amenințările din regiunile lor

HotNews acum 8 ore
Comisia Europeană a propus extinderea iniţiativei ce prevede așa-numitul „zid anti-drone” pe flancul estic al Europei pentru a proteja întregul continent, după ce unele regiuni s-au declarat excluse, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali ai

Ciocniri între poliţie şi manifestanţii pro-palestinieni la Udine, unde se desfăşoară meciul Italia-Israel. Huiduieli în timpul intonării imnului naţional israelian

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Manifestanţii pro-palestinieni au ieşit marţi în stradă în oraşul Udine, din nordul Italiei, şi s-au confruntat cu poliţia înaintea meciului dintre Italia şi Israel de calificare la Cupa Mondială de

VIDEO Donald Trump, avertisment dur pentru Hamas: „Dacă nu se dezarmează, îi vom dezarma noi”

HotNews acum 2 ore
Donald Trump a avertizat marți, în timpul întâlnirii cu președintele Argentinei, Javier Milei, că dacă Hamas nu își depune armele, atunci Statele Unite „vor face asta” în locul lor, conform NBC News. „Dacă nu se dezarmează, îi vom dezarma noi”, le-a

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 octombrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este propunea PAS pentru funcția de premier al Republicii Moldova / Viitorul prim ministru vine din mediul privat

HotNews acum 11 ore
Omul de afaceri Alexandru Munteanu, în vârstă de 61 de ani, urmează să fie propus pentru funcția de premier al Republicii Moldova de către Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), formațiunea care deține majoritatea în Parlament. Anunțul a fost făc

Unul dintre bărbaţii căutaţi pentru furtul a aproape 10 milioane de lei dintr-un oficiu poştal din Timişoara, prins în Italia, unde se ascundea într-un apartament

HotNews acum 9 ore
Unul dintre bărbaţii suspectaţi că au furat aproape 10 milioane de lei din sediul unui oficiu poştal din Timişoara a fost prins în Italia. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, are pe numele său un mandat de arestare preventivă, emis în lipsă. El se asc

Vremea

București
acum

11°
mie.

10°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/14°
Iasi
acum

mie.

2°/13°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/16°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mie.

6°/12°
joi

5°/14°
vin.

6°/15°
sâm.

7°/14°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/15°
sâm.

10°/16°