- Istoric - nr. 101 / 26 Mai, 2012 A fost ziua de 24 mai. Ziua Inaltarii Domnului. Ziua Eroilor. Neam nascut crestin, primul in Europa, nu crestinat de altii, crescut in cultul eroilor, conform traditiei romanesti, aduce, in aceasta zi, prinos de recunostinta celor cazuti pe campurile de batalie, pentru tara, pentru Patria nemuritoare. In doua razboaie – Primul si Al Doilea Razboi Mondial –, ei au luptat cu arma in mana pentru o inalta idee nationala, inscriindu-si numele, cu slove stralucitoare, in cartea de aur a Neamului, dar si in carnea marmurei si a Timpului. Ei au luptat, in Primul Razboi Mondial, la Marasti, Marasesti si Oituz, cu gandul la Unirea de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia, si la faurirea visului dintotdeauna: Romania Mare! Cand a cazut, ca un trasnet, pe capul romanilor ardeleni, Diktatul de la Viena, din 30 august 1940, prin care ne era furat, prin raptul unui arbitraj umilitor pentru romani, de catre Germania si Italia fasciste si naziste, nordul Ardealului, pentru a fi dat plocon Ungariei horthyste si fasciste, fara sa traga macar un foc de arma, generalii, ofiterii, gradatii si soldatii romani au primit ordin sa paraseasca granita de vest, cea mai intarita frontiera a Romaniei de atunci. S-au tanguit, prelung, toate clopotele bisericilor intristatului, mult patimitului Ardeal. Femei in haine si cu broboade cernite, batranii si copiii iesiti pe la porti se adresau militarilor obligati, prin ordin, sa paraseasca, cu capetele plecate si cu lacrimi in ochi, fara voia lor, pamantul stramosesc, furat de marile puteri si dat vecinei lacome – Ungaria: "Pe noi?! Pe noi cui ne lasati?!” Banuiau ei ce va urma in teritoriul vremelnic ocupat: crime abominabile, batjocura, umilinte, abuzuri! Nenorocirea care se va abate asupra romanilor! Atunci, un sergent, prinzand cu mana, in fuga, bara metalica a ultimului vagon al trenului ce pleca din teritoriul c