Meciul dintre Lucian Bute şi pugilistul britanic Carl Froch va avea loc duminică dimineaţă, începând cu ora 02.00, la Capital FM Arena din Nottingham,
Pugilistul român Lucian Bute, care va boxa cu britanicul Carl Froch pe 26 mai, la Nottingham, revine în ţară luni 28 mai pe aeroportul Otopeni, la ora 16,15. Lucian Bute, care îşi apără pentru a 10-a oară titlul mondial IBF la super-mijlocie, va susţine o conferinţă de presă la ”Salonul Prezidenţial” din incinta aeroportului Otopeni.
Pugilistul român Lucian Bute, campionul mondial en titre la categoria supermijlocie (versiunea IBF) este încrezător că îl va învinge pe britanicul Carl Froch chiar în faţa suporterilor săi, sâmbătă seara la Nottingham (Anglia), pentru a demonstra că este cel mai bun din lume la categoria sa. ’Este momentul să demonstrez că mă pot bate în străinătate, chiar pe terenul adversarului meu. Vreau să fiu recunoscut drept cel mai bun, nu doar la Montreal, ci peste tot în lume. Visul meu este să intru în Pantheonul boxului, este provocarea mea. Şi pentru a reuşi acest lucru, trebuie să-l înving pe Froch la el acasă, în faţa suporterilor săi. Va fi o victorie de 10 ori mai importantă decât una obţinută la Montreal‘, a declarat Bute în cursul conferinţei de presă care a avut loc miercuri la Nottingham.
Carl Froch şi anturajul său au bătut monedă, la conferinţa de presă, pe faptul că Lucian Bute nu a mai întâlnit până acum niciun adversar de prim-plan, aceasta fiind de altfel ‘tema’ preferată a britanicului încă de la semnarea contractului pentru acest meci. ’Faptul că Bute nu a fost pus cu adevărat la încercare până acum nu are o prea mare importanţă în ceea ce mă priveşte’, a precizat Froch, care consideră că românul a făcut ‘un pariu periculos‘ atunci când a acceptat să boxeze cu el. ‘Bute va avea dreptul la o anumită credibilitate pentru că a acceptat să lupte cu mine. Însă da