Baza sportivă va fi dotată cu patru piste de bowling, o piscină modernă, o saună, dar şi un teren de tenis sau mese de biliard. Tot aici se va deschide şi o discotecă în aer liber.
Consiliul Judeţean a început reabilitarea imobilului acum trei ani. Investiţia totală se ridică la două milioane de euro. „Baza se află în zona istorică a Braşovului, dar fusese lăsată în paragină după 1990, aşa că am decis în 2000 să o cumpărăm de la Ministerul Tineretului şi să o modernizăm. Erau foarte mulţi care puseseră ochii pe clădire şi intenţionau să facă un hotel înalt, care ar fi luat din panorama acestei zone importante pentru istoria Braşovului", a explicat Aristotel Căncescu, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, citat de bzb.ro.
Pe lângă cele patru piste de bowling, cei care ajung la „Agrement" au la dispoziţie şi două mese de biliard, dar şi una de air hockey.
De săptămâna viitoare, aici va funcţiona şi un club al tinerilor, iar cât de curând şi o discotecă în aer liber. Totodată, pe modelul Clubului Pensionarilor de la „Reduta", tinerii vor avea parte şi de o sală dotată cu computere, unde vor putea lua cursuri de calculatoare sau se vor putea juca.
Preţurile sunt accesibile pentru toată lumea. Astfel, tariful de închiriere a pistei de bowling este de 5 lei de persoană/joc, între orele 13.00 şi 18.00 şi de 7 lei de persoană/joc, de la ora 18.00 şi până la ora 21.00. O oră la piscină costă 12 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii. Pentru închirierea terenului de tenis, preţul este de 15 lei pe oră. Complexul este deschis zilnic, între orele 11.00 şi 21.00, şi totodată clienţii vor avea acces şi la un restaurant şi la două baruri.