Scandalurile în care a fost implicat actorul John Travolta, referitoare la obiceiul de a se îmbrăca în haine de femei, nu au luat sfârşit, câteva fotografii publicate recent punându-l într-o situaţie delicată pe artist, scrie Daily Mail.
În aceste poze, Travolta poate fi văzut purtând o rochie lungă, de culoare crem, peste care îşi pusese o vestă de blană, accesorii specifice femeilor, o perucă blondă şi chiar machiaj. Mai mult, actorul purta chiar şi sutien, pentru ca imaginea de ansamblu să fie şi mai credibilă.
Potrivit sursei citate, fotografiile au fost obţinute de publicaţia National Enquirer, acestea fiind realizate în 1997, la o petrecere din Los Angeles.
Publicarea acestor fotografii a venit un moment inoportun, actorul fiind în plin divorţ, gurile rele spunând că tocmai faptul că se îmbrăca în haine de femeie este motivul despărţirii de soţia sa, Kelly Preston.
Cu toate acestea, actorul a mai purtat haine femeieşti în musicalul Hairspray din 2007, unde a jucat rolul Ednei Turnblad.
John Travolta nu este la prima abatere, el fiind recent acuzat că a abuzat de un masseur. Ulterior, s-a spus că el a încercat să-l mituiască pe unul dintre cei care l-au acuzat, oferindu-I suma de 125.000 de dolari.
Scandalurile în care a fost implicat actorul John Travolta, referitoare la obiceiul de a se îmbrăca în haine de femei, nu au luat sfârşit, câteva fotografii publicate recent punându-l într-o situaţie delicată pe artist, scrie Daily Mail.
În aceste poze, Travolta poate fi văzut purtând o rochie lungă, de culoare crem, peste care îşi pusese o vestă de blană, accesorii specifice femeilor, o perucă blondă şi chiar machiaj. Mai mult, actorul purta chiar şi sutien, pentru ca imaginea de ansamblu să fie şi mai credibilă.
Potrivit sursei citate, fotografiile au fost obţinute de publicaţi