Africa de Sud, Australia şi Noua Zeelandă au fost alese pentru a găzdui proiectul celui mai mare radiotelescop din lume – Square Kilometre Array.
În 2024, când va fi finalizat, telescopul va include peste 3.000 de antene cu diametrul de 15 metri, pe lângă alte antene de mărime mai mică, şi va fi instrumentul care va ajuta la înţelegerea celor mai mari mistere din Univers, scrie BBC, preluat de TVRInfo.
SKA (Square Kilometre Array) va avea o viteză de 10.000 de ori mai mare şi o sensibilitate de 50 de ori mai mare decât a oricărui alt telescop şi va ajuta comunitatea ştiinţifică să testeze inclusiv teoria gravităţii a lui Einstein şi chiar să caute în continuare dovezi ale vieţii extratereste. Semnalului primit de la miile de antene va acoperi mii de kilometri, iar SKA va putea să localizeze mult mai precis milioanele de galaxii din Univers. Structura telescopului va ajuta la cercetarea găurilor negre şi a efectelor pe care le cauzează acestea.
Iniţial, pentru găzduirea proiectului, Africa de Sud lupta separat de Australia şi Noua Zeelandă, însă în cadrul întâlnirii de vineri, comitetul decizional a stabilit că cele trei state se vor ocupa mult mai bine de proiect împreună.
Nu s-a luat încă o decizie al sitului unde va fi plasată baza radiotelescopului, însă acesta ar putea fi localizat fie în Australia cu recepţie până în Noua Zeelandă sau în Africa de Sud cu recepţie până în insulele din Oceanul Indian. Decizia finală va fi luată abia anul viitor
Africa de Sud, Australia şi Noua Zeelandă au fost alese pentru a găzdui proiectul celui mai mare radiotelescop din lume – Square Kilometre Array.
În 2024, când va fi finalizat, telescopul va include peste 3.000 de antene cu diametrul de 15 metri, pe lângă alte antene de mărime mai mică, şi va fi instrumentul care va ajuta la înţelegerea celor mai mari mistere din Univers, scrie BBC, prelua