Cristin Murgoci, în vîrstă de 45 de ani, din satul tulcean Lunca, a avut de mic o pasiune pentru aviaţie, visul său fiind să zboare cu un avion ultrauşor construit chiar de el. Chiar dacă nu a reuşit să-şi îndeplinească această dorinţă, bărbatul, care se ocupă cu crescutul oilor, lucrează de zor într-o anexă a gospodăriei la un aeromodel Bae Hawk. Cristin Murgoci, în vîrstă de 45 de ani, din satul tulcean Lunca, a avut de mic o pasiune pentru aviaţie, visul său fiind să zboare cu un avion ultrauşor construit chiar de el. Chiar dacă nu a reuşit să-şi îndeplinească această dorinţă, bărbatul, care se ocupă cu crescutul oilor, lucrează de zor într-o anexă a gospodăriei la un aeromodel Bae Hawk.
Tulceanul şi-a procurat piesele pe internet de la companii consacrate şi crede că aparatul de zbor în miniatură ar putea fi gata în vara acestui an. El a lucrat ca marinar pe nave civile pe Lacul Rezim şi Marea Neagră, însă nu s-a simţit atras de valurile mării. A considerat că viaţa la ţară este mai mult pe placul lui, aşa că a revenit în satul natal pentru a-şi ajuta părinţii în gospodărie.
"Am revenit acasă pentru că aici mă simt cel mai bine şi tot de creşterea animalelor vreau să mă ocup", ne-a destăinuit tulceanul. A cumpărat 100 de oi, iar din veniturile obţinute s-a ocupat şi de pasiunea sa pentru aeromodele. "Încă de mic îmi plăcea să fac machete de tot felul de avioane. Nu avem piese, dar le făceam din lemn, improvizam. În ultimii ani însă am făcut comenzi pe internet la firme de profil din străinătate. Preţurile sunt piperate dacă ţinem cont de salariul din ţară dar şi cînd eşti pasionat de ceva anume, banul parcă nu mai contează", spune Cristin.
El îşi exersează abilităţile de pilot pe terenul de sport din localitate sau pe islazul comunal care este destinat ca aeroport pentru avioanele utilitare. Pasiunea pentru aeromodelism este una "păcătoasă". Cristi