Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Lucrăm şi la transferuri”

Publicat in Impact in Gorj, luni 28 mai 2012 ·

Marea întrebare în acest moment la Pandurii e legată de numele jucătorilor ce urmează a fi achiziţionaţi. Gorjenii susţin că au creionat o listă, însă nu o dau publicităţii de teama concurenţei. „Sunt nume de jucători interesanţi pe acea listă. Discuţiile se poartă în această perioadă, sunt tatonări şi de o parte şi de alta, iar când va fi ceva clar o să anunţăm oficial pe toată lumea”, a comentat Eugen Pârvulescu făcând referire la siteul clubului.

Se feresc şi de umbra lor

Secretomania e totală în Clubul Pandurii. „Ce rost are să arunc acum nişte nume pe piaţă? Ştiţi ce se întâmplă? Eu spun că vreau jucătorii X şi Y şi apar alte echipe care vin să-mi pună piedică şi fac şi ele ofertele lor. Astfel, creşte şi preţul şi poate chiar nu ne permitem să plătim mai mult pe jucători. Eu spun că e ceva normal aşa cum procedăm. Nu are rost să spun vreun nume şi apoi să ne facem singuri viaţa grea”, a comentat Eugen Pârvulescu.

Vor 3-4 jucători

Oficialul pandurilor a recunoscut totuşi că lucrează alături de antrenor şi ceilalţi din conducere la lista de transferuri. „Lucrăm şi la transferuri, însă nu ne aruncăm aşa direct. Vrem 3-4 jucători de valoare care să ne ajute să facem din echipa noastră una care să se bată la primele şase locuri. În mare ştim pistele, acum rămâne de văzut dacă le vom şi fructifica”, a mai spus Pârvulescu.

Antrenorul vrea valori

Principalul pandurilor a menţionat în dese rânduri că vrea în această vară să-i fie aduşi patru jucători de valoare. Din punctul de vedere al lui Petre Grigoraş echipa ar avea nevoie de întăriri atât în atac, doi jucători cât şi în linia de mijloc dar şi în apărare. Deci, patru jucători care să crească concurenţa în echipă şi să facă din Pandurii o echipă cu pretenţii reale la un loc de cupe europene.

Marea întrebare în acest moment la Pandurii e legată de numele jucătorilor ce urmează a

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum o ora
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 2 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

De ce nu a primit Simona Halep wild card la Roland-Garros. “Sunt alegeri foarte dificile", spune directoarea turneului, Amélie Mauresmo

News.ro acum o ora
Simona Halep, aflată pe locul 1139 în clasamentul WTA, ratează ediţia din acest an a turneului de la Roland-Garros. Ea nu a primit wild card, iar directoarea turneului, Amelie Mauresmo, a explciat de ce, potrivit flashscore.fr. "Dacă Simona ar fi fo

Instanța a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul Voiculescu - Institutul de Cercetări Alimentare

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cer

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Strasbourg la dublu

News.ro acum 3 ore
Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa (România/Spania) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Niculescu şi Bucşa au învins în finală echipa Asia Muhammad/Aldila Sutjiadi (SUA/Indonezia), sc

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 6 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 8 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Vremea

București
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

21°
sâm.

17°/21°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°