Mesajul a fost trimis. Multumesc!

I s-a rupt inima când se afla pe masă la chiuretaj

Publicat in Impact in Gorj, luni 28 mai 2012 ·

O femeie în vârstă de 30 de ani, din Târgu-Cărbuneşti, însărcinată în luna a treia, s-a stins sub privirile îngrozite ale medicilor de la spitalul din Târgu-Jiu, care au încercat s-o salveze. Acesta lucru s-a întâmplat după ce femeia a trecut prin Spitalul Orăşenesc Novaci, unde medical ginecolog, Damian Diţescu, i-a făcut un chiuretaj. Medicii legişti au efectuat necropsia pacientei şi au constatat că uterul femeii nu fusese atins, însă aceasta a suferit un şoc hemoragic.

Femeia a fost iniţial internată la Spitalul Novaci, fiind însărcinată în luna a treia. Medicul ginecolog Damian Diţescu a decis să-i scoată copilul mort din pântece. În timpul chiuretajului, pacienta a făcut stop cardiac, iar medicii au trimis-o la Spitalul Judeţean Târgu-Jiu, unde o echipă întreagă de medici au încercat s-o readucă la viaţă. Eforturile lor au fost, însă, neputincioase în faţa morţii, iar tânăra a sfârşit sub privirile cadrelor medicale. Vasile Stănculete, managerul Spitalului Judeţean Târgu-Jiu spune că echipa de medici a încercat tot ce a fost omenesc posibil, însă.pacienta avea o hemoragie puternică internă şi nu s-a mai putut face nimic s-o scape. Rudele tinerei susţin că vinovat de moartea fetei se face medicul Diţescu, care ar fi avut grijă de gravidă, însă, medicii legişti vor scoate la lumină adevărata cauză a morţii. La spital rudele femeii s-au adunat vineri, în aşteptarea rezultatului medico legal. Oamenii spun că vor depune plângere penală împotriva medicului ginecolog, vinovat din punctul lor de vedere de moartea fetei. „El este vinovat de moartea femeii. El trebuia să aibă grijă să nu o omoare”, spuneau rudele pacientei decedată. Medicii legişti au efectuat necropsia pacientei şi au constatat că uterul femeii nu fusese atins, însă, aceasta a suferit un şoc hemoragic: „În urma necropsiei am constatat că uterul pacientei era intact, însă, aceasta a murit în ur

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum 3 ore
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Dâmboviţa: Şapte persoane, cercetate sub control judiciar pentru scandaluri şi bătăi/ Un tânăr a fost lovit cu o piatră, iar ulterior el s-a răzbunat pe agresor/ În altercaţii au fost implicate şi două femei

News.ro acum 53 minute
Şapte persoane sunt cercetate sub control judiciar de poliţiştii şi procurorii din Dâmboviţa în urma mai multor scandaluri şi bătăi. Doi dintre ei l-ar fi lovit cu o piatră pe un tânăr de 17 ani, iar ulterior acesta, împreună cu alţi trei bărbaţi, l

Atac cu drone la o școală din Gaza folosită drept adăpost. Cel puţin zece persoane au fost ucise

Ziare.com acum o ora
Cel puţin zece persoane, între care şi copii, au murit în Gaza după un atac cu drone la o şcoală în care se adăposteau, potrivit angajaţilor din sănătate locali, relatează CNN. Şcoala Al-Nazla din Saftawy, la periferia Jabaliya, era folosită ca adăp

Şase morţi şi zeci de răniţi, în urma unor atacuri ale ruşilor la Harkov

News.ro acum 3 ore
Atacuri ale ruşilor asupra unui aglomerat magazin de bricolaj şi asupra unei zone rezidenţiale din oraşul ucrainean Harkov au ucis, sâmbătă, cel puţin şase persoane şi au rănit alte câteva zeci, afirmă oficiali locali, citaţi de Reuters. Şase persoa

Tragerile Loto 6/49, Noroc, Joker, Loto 5/40 şi Super Noroc de duminică 26 mai 2024. Numerele câştigătoare

Adevarul acum 55 minute
Duminică, 26 mai, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 15.500 de câștiguri în valoare totală de peste 1,04 milioane de lei.

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 10 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 9 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Concertul lui Nicki Minaj din Manchester a fost anulat, după ce artista a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam

Mediafax acum o ora
Nicki Minaj a fost arestată sub suspiciunea de posesie şi export de droguri uşoare înainte de a fi amendată şi i s-a permis să-şi continue călătoria, a declarat poliţia olandeză. Cu toate acestea, ea nu a ajuns la Manchester la timp pentru concertul

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 10 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Un incendiu izbucnit la o sală de jocuri provoacă moartea a cel puţin 20 de persoane, în India

News.ro acum o ora
Cel puţin 20 de persoane au murit după ce un incendiu a izbucnit la o sală de jocuri, în oraşul Rajkot din vestul Indiei, afirmă oficiali locali, citaţi de CNN. Comisarul de Poliţie din Rajkot, Raju Bhargava, a declarat pentru ANI că incendiul este

Vremea

București
acum

19°
dum.

14°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

19°
dum.

13°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

19°
dum.

14°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°