Regizorul român Cristian Mungiu a câştigat premiul pentru cel mai bun scenariu, duminică, la Festivalul de Film de la Cannes, pentru filmul "După dealuri", catalogat de presa de specialitate şi ca un favorit la un al doilea Palme d'Or pentru autorul său.
UPDATE 21.35 Palme d'Or al Festivalului de Film de la Cannes a fost câştigat anul acesta de filmul "Amour" al lui Michael Haneke, informează AFP.
"Mulţumesc mult. Sunt foarte fericit să fiu alături de actorii şi echipa mea aici", a spus Haneke pe scenă, la primirea marelui premiu al Festivalului de la Cannes.
Acesta a mulţumit juriului, dar şi lui Thierry Fremaux, pentru că i-a dat o nouă şansă de a fi din nou prezent la Cannes.
Regizorul austriac Michel Haneke este pentru a doua oară luareat al Palme d'Or, el obţinând această distincţie şi pentru "Panglica albă" în 2009.
UPDATE 21.15Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, actriţele în rolurile principale din filmul "După dealuri" de Cristian Mungiu, au obţinut premiul pentru interpretare feminină la Festivalul de la Cannes, duminică.
Emoţionate, cele două actriţe au urcat pe scena de la Palais des Festivals de la Cannes pentru a-şi primi premiul pentru prestaţia din filmul regizat de Cristian Mungiu.
"Cristian Mungiu are o manieră magistrală de a-şi ghida actorii", a spus Cristina Flutur, mulţumindu-i regizorului, alături de Cosmina Stratan.
Cristian Mungiu a declarat, duminică, la gala de premiere de la Cannes, că în spatele poveştii din "După dealuri" există "oameni care au suferit cu adevărat", amintind că filmul este bazat pe fapte reale.
"Mă bucur să mă aflu aici. Nu ştii niciodată când ţi se mai dă această ocazie", a spus Cristian Mungiu pe scena de la Palais des Festivals, unde se desfăşoară ceremonia de premiere.
Cristian Mungiu este scenaristul şi regizorul filmului "După dealuri/ Beyond the Hill