Ceremonia de repatriere şI reînhumare a rămăşiţelor pământeşti ale scriitorului maghiar Nyiro Jozsef, care fusese programată pentru duminică, la Odorheiul Secuiesc, s-a transformat, cel puţin în perimetrul stabilit de organizatorii evenimentului - Parlamentul Ungariei şI fundaţia pro-Odorhei - într-una de comemorare. Peste 2000 de persoane, dar şI foarte mulţi ziarişti români şI maghiari, asistă la ceremoniile aflate în desfăşurare în perimetrul Papkert (grădina preoţilor) de lângă cimitirul romano-catolic Szent Miklos din localitate. Întreg evenimentul a fost marcat, încă de la început, de numeroase controverse care au culminat cu un adevărat război diplomatic româno-ungar şI s-au soldat cu amânarea până la o dată ce va fi anunţată a reînhumării în sine. De unde, iniţial, programul prevedea aducerea în ţară a unui sicriu care purta rămăşiţerle pământeşti ale scriitorului, deshumate în 2010 din cimitirul madrilen Almudena, duminică, de Rusaliile catolice, la Odorheiul Secuiesc ar fi trebuit să fie adusă pentru reînhumare o urnă. Cu cenuşa care ar fi rezultat din arderea, la 22 mai, a osemintelor scriitorului. Acestea au fost incinerate legal, cu acordul şI în prezenţa unui preot catolic, beneficiind de o ceremonie religioasă catolică, existând documente doveditoare pentru aceasta.
Însăşi urna a devenit obiect de dispute, autorităţile române interzicând, într-o primă fază, reînhumarea sicriului cu osemintele şI apoi orice altă ceremonie de reînhumare în care scriitorului să-i fie aduse oficial omagii. Guvernul României a cerut prefectului de Harghita să anuleze autorizaţia de reînhumare emisă vineri de primarul Odorheiului Secuiesc Bunta Levente. Prefectul de Harghita a atacat aprobarea în contencios administrativ sâmbătă, blocând astfel orice posibilitate de reînhumare.
În cadrul ceremoniei de comemorare a scriitorului maghiar Nyiro Jozsef, preşedintel