MAE i-a transmis primului colaborator al ambasadei Ungariei la Bucureşti, duminică dimineaţă, că orice acţiune de reînhumare a lui Nyiro Jozsef este suspendată până la decizia tribunalului Harghita, ulterior ambasadorul ungar informând telefonic că nu va avea loc nicio reînhumare, ci doar o slujbă, anunţă Mediafax.
"În cursul dimineţii de duminică, 27 mai 2012, MAE l-a invitat, din nou, pe primul colaborator al ambasadei Ungariei la Bucureşti, căruia i s-a transmis că orice acţiune de reînhumare a lui Nyiro Jozsef este suspendată până la decizia tribunalului Harghita. MAE şi-a exprimat speranţa că partea ungară nu va continua demersurile, iar nicio oficialitate ungară sau reprezentant al ambasadei nu se va implica sau va participa la o astfel de ceremonie, care contravine legislaţiei româneşti şi deciziei autorităţilor române", se arată într-un comunicat MAE.
MAE precizează că a transmis că nu doreşte ca relaţiile bilaterale să fie afectate şi solicită ca autorităţile ungare sa manifestate spirit constructiv şi înţelegere în direcţia acomodării sensibilităţilor prezentate foarte clar de partea română în repetate rânduri.
"Ulterior discuţiilor, ambasadorul ungar la Bucureşti a informat telefonic MAE că nu va avea loc nicio reînhumare, ci doar o slujbă religioasă în memoria lui Joseph Nyiro", precizează MAE.
Reînhumarea scriitorului Nyiro Jozsef, care urma să aibă loc, duminică, la Odorheiu Secuiesc, a fost anulată, urmând să se desfăşoare doar o slujbă de pomenire a acestuia, au anunţat organizatorii.
Purtătorul de cuvânt al PCM, Molnar Miklos, a declarat, duminică, că reînhumarea lui Nyiro nu va mai avea loc, motivul fiind autorizaţia de reînhumare contestată de Prefectura Harghita.
În Grădina Preoţilor din Odorheiu Secuiesc s-au adunat peste 200 de persoane, care pot cumpăra cărţi cu nuvelele scriitorului Nyiro Jozsef şi pot să scr