Preşedintele rus Vladimir Putin le-a felicitat pe ”Buranovskie Babuşki„ pentru performanța de la concursul Eurovision, exprimându-şi intenția de le vizita în satul natal, pentru a le cunoaşte personal. Sursa: REUTERS
”Le felicit din toată inima”, a spus Putin, într-un comunicat dat publicităţii de serviciul său de presă.
Liderul de la Kremlin a spus că a fost ” impresionat de talentul şi entuziasmul” cu care Buranovskie Babuşki s-au prezentat în concurs. Potrivit lui Putin, ”interpretarea de cântece, inclusiv în limba udmurtă, reprezintă o popularizare excelentă a culturii multinaţionale a Rusiei”, transmite Ria Novosti.
În finala Eurovision 2012, care a avut loc ieri la Baku, ”Buranovskie Babuşki” din Rusia s-au clasat pe locul doi, întrunind 259 de puncte, ca urmare a votului telespectatorilor şi juriului profesionist.
”În viitorul apropiat, în timpul deplasării sale în regiunea Udmurtia, Putin intenţionează să le cunoască personal pe reprezentantele Rusiei la Eurovision, să le viziteze satul, să vadă cum trăiesc locuitorii săi şi să se convingă dacă lucrurile stau într-adevăr atât de prost acolo cu televiziunea, deoarece se anunţa că în acel sat doar la consiliul comunal există un televizor”, se spune în comunicat.