Duarte a acceptat să vorbească fără menajamente despre viaţa sa din Portugalia, dezvăluind amănunte neştiute.

“Vă aştept la mine, la ora 15”, vine răspunsul lui Rui Duarte (31 de ani) atunci cînd e întrebat dacă putem face un interviu. Între timp, programul i se schimbă, dar anunţă: “Haideţi la Băneasa, la mall, am venit să mănînc”. Ne întîlnim la intrare, e destul de greu să-l remarci: un tip mărunţel, îmbrăcat lejer, blugi scurţi, un tricou alb şi ochelari de soare la ochi, nu iese în evidenţă cu nimic.

Sînt peste 30 de grade! “Nu e bine să ne gîndim la vacanţă şi trebuie să rămînem concentraţi", se plînge portughezul. “Hai, stăm aici, la umbră!”, ne îndeamnă. Ne aşezăm la terasă, îşi comandă o cafea şi o apă plată.

Prima îi cade repede victimă, o soarbe din două guri, precum un tip emotiv care vrea să-şi facă niţel curaj cu o duşcă de tărie. Nu e cazul lui! E extrem de relaxat şi nici o întrebare nu e incomodă pentru el. Nefiind sigur că stăpîneşte bine limba română şi dorind să se facă înţeles, vorbeşte mult. O face deschis, n-are reţineri să discute despre situaţia sa contractuală, despre bani, despre jocurile de culise din fotbalul românesc. E sincer! Nu se teme nici că răspunsurile lui ar putea supăra pe cineva. Are curajul să-i laude pe Gigi Becali şi pe MM Stoica, două personaje neagreate de fanii rapidişti, pe Dinu Gheorghe, rivalul lui Constantin Zotta, actualul

preşedinte giuleştean, şi spune că Rapidul lui Răzvan e peste cel al lui Şumudică.

Apoi, face o incursiune prin viaţa sa, îşi enumeră pasiunile: maşinile, muzica şi sporturile de contact: “Practic boxul şi Muay Thai”. Te uiţi la el şi-ţi e greu să ţi-l imaginezi în rolul lui Tong-Po, faţă-n faţă cu Van Damme în filmul “Kickboxing”. Sesizează suspiciunea şi vrea să ne convingă: “Am şi mănuşi acasă, mergem să vi le arăt!”. Pînă atunci, poves