Sustin apasat afirmatia pentru a-i raspunde "Mosului" Doroftei. Fostul campion nu a ratat niciodata prilejul de a-l contesta pe Lucian Bute cu crosee verbale perverse. Fara manusi, cu frazele goale de respect, cu malitiozitati de eschiva in unghii.
In sportul profesionist, cu atat mai mult in box, nu are loc notiunea de umilinta. Doar infrangere si stop. De repriza, de timp, de meci, de cariera. Oamenii acestia isi conjuga viata cu sportul la cote greu accesibile multora. Intr-o perfecta aliniere a mintii, limitelor fizice, talentului si renuntarilor la normalul cotidian.
Devenind astfel gladiatori in arenele lor. Iar pentru cei ce luptau in cercul nisipos al amfiteatrelor romane nu exista decat degetul imperatorului ca hotar intre viata si neant. In niciun caz umilinta. Bascalia, luatul in tarbaca inseamna nonsensuri in sport si sunt pedepsite. Prin norme de regulament si dispret colectiv.
Lucian Bute a intalnit in yard-ul cu corzi de la Nottingham un bulldog atos, cu colti ranjiti a primejdie. In el era stransa incrancenarea britanicilor din WW2, atunci cand Londra era semanata cu foc si pucioasa de escadrilele Luftwaffe comandate de Goering. Un totul sau nimic adanc incrustat in ADN-ul lui Carl Froch, dupa infrangerea neta suferita in fata yankeului Andre Ward, in decembrie trecut la New Jersey.
Nu-mi arog stiinta si dreptul de a judeca in regim de expertiza finala de noaptea trecuta de la supermijlocie. Exista suficient de multi specialisti indreptatiti s-o faca.. Am retinut insa cateva detalii: (i) Inaintea inceperii partidei, Bute expunea o siguranta de sine pe care nu o mai vazusem la el. Increzator, nonsalant, surazator; (ii) Froch a uitat in primul rund sa joace pe partitura scrisa de antrenor.
Un come back strigat din coltul ringului l-a readus decisiv in reteta prescrisa pentru success; (iii) Boxe
