Aproximativ 10.000 de manifestanţi pe jos, cu bicicletele, pe skateboard sau role au traversat oraşul Montreal sâmbătă seara de la vest la est într-un vacarm asurzitor provocat de mii de tigăi, claxoane, fluiere sau alte instrumente similare, relatează AFP.
Unii purtau drapele ale Quebecului cu floarea de crin, alţii drapele roşii sau pancarte ce denunţau legea specială adoptată în urmă cu o săptămână pentru a limita dreptul la manifestaţii.
În mijlocul acestei mulţimi zgomotoase şi vesele se aflau persoane în constume de clovn, un bărbat deghizat în panda sau o tânără goală pedalând senină pe o bicicletă ce remorca o alta pe care se afla o prietenă, de asemenea, complet dezbrăcată.
Manifestaţia a fost escortată de poliţişti călare, pe biciclete sau maşini, luminile de semnalizare ale vehiculelor şi bicicletelor conferind marşului aerul unei discoteci ambulante, cu atât mai mult cu cât nivelul sonor era pe măsură.
Alte manifestaţii mai mici, însoţite de concerte de tigăi şi claxoane de automobile ale pasagerilor, au avut loc în mai multe cartiere din Montreal.
Dacă studenţii au reprezentat cea mai mare parte a manifestanţilor, persoanele în vârstă au venit şi ele în număr mare şi au dat dovadă de creativitate în modul lor de a manifesta.
"Am 71 de ani, am fost să îmi fac studiile la Paris chiar după Mai 68", a afirmat Guytay Tremblay, profesor de artă cu părul alb şi deghizat în Statuia Libertăţii, purtând o pancartă pe care se putea citi: "Democraţia în Quebec este în joc".
Mulţi manifestanţi susţin că legea specială nu este decât unul dintre motivele pentru care protestează.
"Sunt luni de când auzim vorbindu-se de diferite scandaluri, de corupţie, tinerii aud acest lucru la televizor dar se simt neputincioşi. Cred că studenţii au incitat oamenii să iasă în stradă pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de co