Prezentă alături de Lucian la Nottingham (Anglia), Elena Aprozeanu a urmărit meciul cu sufletul la gură. În momentul în care Bute a fost făcut K.O., Elena a izbucnit în lacrimi. Prezentă alături de Lucian la Nottingham (Anglia), Elena Aprozeanu a urmărit meciul cu sufletul la gură. În momentul în care Bute a fost făcut K.O., Elena a izbucnit în lacrimi.
“Doamne, e prima dată când îl văd aşa! Nu mai pot să privesc. Sper să treacă peste această cumpănă, sănătatea e mai importantă decât orice”, li s-a confesat Elena, cu ochii în lacrimi, unor prieteni alături de care a venit la meci.
Extrem de emoţionată, femeia despre care se spune că-i va deveni soţie lui Bute n-a mai rezistat până la sfârşitul galei, ieşind val-vârtej pe uşa sălii din Nottingham. În schimb, Elena a stat alături de Lucian la spital, acolo unde fostul campion IBF a ajuns după meci, pentru investigaţii medicale. Cei doi urmează să sosească astăzi în Bucureşti, pe Aeroportul Otopeni, în jurul orei 16.15.
fotografii: Gazeta Sporturilor