Mesajul a fost trimis. Multumesc!

35, vârsta maximă să ai copii?

Publicat in Adevarul, luni 28 mai 2012 ·

În ultimul timp, nu puţine sunt femeile care amână sarcina până aproape sau chiar după vârsta de 30 de ani. Medicii le atrag atenţia că se supun unor riscuri suplimentare. Ştiai însă că au şi avantaje?

Pe vremea mamelor şi bunicilor, femeile aveau câţiva copii până la vârsta de 30 de ani. Excepţie făceau doar femeile care nu dădeau rod, vorba bunicilor. Lumea respecta astfel o lege a naturii menită să asigure perpetuarea speciei. Asta pentru că o femeie se naşte cu un stoc limitat de ovule, pe care începe să le elibereze regulat la vârsta pubertăţii.

Astfel, cu trecerea timpului, stocul devine din ce în ce mai sărăcăcios, iar şansele să ai un copil scad. Ca şi acelea de a avea un copil sănătos. De aceea este bine să ai o sarcină în prima parte a vieţii reproducătoare.

Statisticile nu sunt blânde cu femeile care amână sarcina: în jurul vârstei de 40 de ani, au o şansă de două ori mai mică de a concepe.

După 45 de ani, aceasta scade până la 10%. Mai e un aspect: după 35 de ani, scade abilitatea corpului de a produce hormonii responsabili cu reglarea ciclului menstrual.

Află care este vârsta ideală pentru conceperea unui copil, pe clicksănătate.ro.

Citește și:

Vrei să rămâi însărcinată? Iată de ce să ţii cont!

Când sunt necesare testele genetice?

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 38 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 42 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Naţionala României de baschet masculin s-a reunit pentru pregătirea meciurilor din faza a 2-a a precalificărilor europene World Cup 2027 / Programul duelurilor

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala României s-a reunit, la Bucureşti, pentru pregătirea celor patru meciuri din faza a doua a precalificărilor europene FIBA World Cup 2027. De luni, tricolorii se antrenează la Oradea, unde s

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Val de căldură şi disconfort termic în Capitală, în weekend

Ziarul Financiar acum 44 minute
Vremea va deveni călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, sâmbătă şi duminică, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 17...20

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 52 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 3 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°