Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce riscă asocierea cu Ucraina să dăuneze Poloniei

Publicat in Adevarul, luni 28 mai 2012 ·

Polonia rămâne cel mai vocal avocat al integrării Ucrainei în UE. Organizarea împreună a Campionatului European trebuia să aducă Kievul mai aproape de Europa, dar acum ea pune în dificultate noua putere a Europei Centrale.

De la întârzierile în construirea infrastructurii, a stadioanelor, hotelurilor şi drumurilor necesare pentru Turneul final, la creşterea bruscă a preţurilor de către operatorii hotelieri ucrianeni, Varşovia n-a avut o viaţă uşoară cu asigurarea găzduirii evenimentului co-organizat cu Kievul. După ce a terminat propriile pregătiri, a oferit asistenţă ţării vecine şi a garatat pentru îndeplinirea lucrărilor la termen. Recent însă tonul Poloniei a devenit mai ascuţit faţă de detenţia în condiţii grele a fostului premier Iulia Timoşenko, condamnată dur de organizaţii pentru drepturile omului şi de guverne ale unor ţări europene precum Germania. Preşedintele polonez Bronislaw Komorovski a declarat că această situaţie ar fi fost evitată dacă vechile legi penale care datează din era sovietică ar fi fost abrogate la timp, lucru pe care i l-ar fi recomandat omologului său ucrainean încă din vara trecută. Mai mult, la summitul NATO de la Chicago, şeful de stat polonez a spus că evoluţiile interne din Ucraina reprezintă „un pericol serios” pentru perspectivele de integrare în UE ale acestei ţări. Ceea ce irită şi mai mult Polonia este cum se vor răsfrânge problemele de imagine ale Ucrainei şi asupra sa la CE, când ţara spera să-şi consolideze statutul obţinut în ultimii ani de mare putere estică. „Contrastul dintre cele două ţări gazdă nu putea să fie mai mare. Pe de-o parte Polonia, elevul model al UE cu o creştere economică de 4,4% doar în anul trecut şi pe de altă parte Ucraina, care din cauza conducerii ei autoritare, a încălcării drepturilor omului şi a tratamentului prost aplicat Iuliei Timoşenko este criticată internaţional. Iar veştile to

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu promite reduceri record de cheltuieli la Guvern: Eliminăm 1800 de posturi de funcționari publici și contractuali din cele 32 de instituții din subordine

HotNews acum 48 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi că va demara „cea mai mare reducere a cheltuielilor de funcționare din istoria Guvernului”. „Eliminăm 1800 de posturi de funcționari publici și contractuali din cele 32 de instituții aflate în subordine și coor

Percheziții la Penitenciarul Poarta Albă. DIICOT face cercetări la deținuți suspecți de mai multe infracțiuni, inclusiv trafic de droguri

Ziare.com acum 42 minute
Procurorii DIICOT au făcut mai multe percheziţii la Penitenciarul Poarta Albă, mai multe persoane fiind suspectate de comiterea infracţiunilor de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive şi trafic de droguri. ”În data de 19 febru

Ciolacu, despre negocierile privind Ucraina: Importante nu sunt declaraţiile dure de moment ale liderilor lumii, ci ţinta finală, o pace justă şi durabilă în Ucraina. Şi se poate ajunge la pace doar cu ajutorul SUA

News.ro acum 44 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, la începutul şedinţei de Guvern, referindu-se la negocierile de pace privind Ucraina că importante nu sunt declaraţiile dure de moment ale liderilor lumii, ci ţinta finală, o pace justă şi durabilă în Ucraina

Ciolacu anunţă sprijin pentru agricultură. Cine vor fi cei susţinuţi

Mediafax acum 50 minute
Ciolacu a spus, la începutul şedinţei de guvern de joi că va continua şi în acest sprijinul pentru agricultori, inclusiv prin subvenţia pentru motorina utilizată în agricultură. „Creştem valoarea subvenţiei de la 2,07 la 2,21 lei pe litru. În total,

Premierul Marcel Ciolacu despre războiul din Ucraina - „Se poate ajunge la pace doar cu ajutorul partenerului strategic al României - SUA“

Ziua Constanta acum 48 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, joi, referitor la negocierile pentru pace în Ucraina, că nu sunt importante declaraţiile dure, de moment, ale liderilor lumii, ci pacea justă şi durabilă în această ţară, la care se poate ajunge doar cu ajutorul S

Prim-ministru: Nu ne atingem de cota unică şi de TVA, avem încredere în potenţialul nostru de creştere economică / Un grup german şi-a anunţat intrarea în România

News.ro acum 49 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat joi, la începutul şedinţei de Guvern, că TVa şi cota unică nu vor fi modificate şi că un grup german şi-a anunţat intrarea în România, ceea ce, în opinia sa, arată încredere în economia românească. ”Am stabil

Laura Vicol s-a întors la avocatură după eliberarea din arest. Cum s-a fotografiat la revenirea în barou FOTO

Ziare.com acum 51 minute
Fosta președintă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților, Laura Vicol, a anunțat joi, 20 februarie, că revine la avocatură, la scurt timp după eliberarea sa din arest preventiv în dosarul legat de scandalul Nordis. Anunțul a fost făcut printr-o p

Ministerul Apărării, „alertă fake news” privind mesaje masive distribuite pe TikTok și Facebook despre legea „anti-drone”: „Se încearcă inducerea panicii”

HotNews acum o ora
Adoptarea de către Parlament a legii care permite armatei să doboare dronele ce pătrund în spațiul aerian al țării și a legii privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor militare în țară a generat o campanie masivă de dezinformări și informaț

Trump avertizează că ”nu este așa departe” Al Treilea Război Mondial. Angajamentul asumat de liderul SUA

Ziare.com acum o ora
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, 19 februarie, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „Al Treilea Război Mondial” nu este „aşa departe”, relatează CNN. „În în

Guvernul francez confirmă o vizită a lui Macron în SUA ”săptămâna viitoare”

G4Media acum 50 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron urmează să efectueze ”săptămâna viitoare” o vizită la Washington, anunţă joi ministrul francez delegat însărcinat cu Europa Benjamin Haddad la postul LCI, transmite News.ro. Benjamin Haddad confirmă astfel declar

Vremea

București
acum

-0°
joi

-11°/-0°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-5°/-1°
Iasi
acum

joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-2°
joi

-3°/1°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-6°/0°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

joi

-4°/2°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°