Nouă ani i-au trebuit justiţiei să-l judece şi să-l condamne pe Ioan Avram Mureşan. Nouă ani, în care fostul ministru ţărănist al Agriculturii a crezut că scapă – un procuror l-a asigurat că dosarul va fi retras – şi şi-a făcut planuri să revină în viaţa publică, proaspăt spălat şi frezat, candidând la Primăria Baia Mare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a trimis însă 7 ani după gratii, magistraţii semnând astfel, în premieră, o sentinţă definitivă de condamnare la închisoare cu executare pentru un fost membru al guvernului. Este un avertisment pentru alţi demnitari cercetaţi sau judecaţi pentru fapte de corupţie, care încă mai au impresia că timpul le şterge faptele, că le atenuează responsabilităţile şi că, în cele din urmă, justiţia îi face uitaţi printre miile de dosare sau îi scoate basma curată.
Dosarele de mare corupţie se instrumentează greu, descâlcirea iţelor e dificilă, iar procesele sunt lungi, una dintre părţi având mereu interesul, în aşteptarea unor circumstanţe favorabile, să amâne deznodământul. Soluţiile nu mai sunt însă atât de previzibile ca în urmă cu 10 ani, când PSD era la putere. Atunci, Parchetul şi PNA dădeau NUP-uri pe bandă rulantă, prezenţa ministru sau deputat în sala de judecată, în calitate de inculpaţi, fiind un lucru de neimaginat. Oricât ar fi deturnat sau fraudat respectivul, se ştia dinainte că va primi NUP. Aşa se face că, deşi în primele două decenii de democraţie guvernanţii şi prietenii lor au furat cât au putut, justiţia n-a găsit decât un hoţ: deputatul PSD Gabriel Bivolaru băgat în puşcărie, cu mare tam-tam şi întârziere. Astăzi, 20 de parlamentari sunt anchetaţi sau judecaţi, unul fiind condamnat definitiv a 5 ani cu executare, alţii contestând pedepsele la recurs. Patru foşti miniştri - Decebal Traian Remeş, Codruţ Sereş, Zsolt Nagy şi Monica Iacob Ridzi – au ajuns în instanţă. Acestora li se adaugă mulţ