Ca orice entitate existentă în această lume, Uniunea Europeană a cunoscut o perioadă de creştere, un apogeu şi va cunoaşte un declin, dacă nu se va transforma într-o altă entitate inter sau suprastatală care să corespundă dorinţelor şi nevoilor reale ale popoarelor care o compun. Perioada de glorie a Uniunii Europene s-a scurs între anul 1951 – de la crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului(CECO) – şi 1979, momentul lansării sistemului monetar european. În anul 1957 s-a luat hotărârea de a înfiinţa Comunitatea Economică Europeană(CEE), prin lărgirea sferei de interes a organizaţiei existente(CECO) şi anume pentru libera circulaţie a mărfurilor, serviciilor şi persoanelor, ceea ce însemna mult mai mult decât cărbune şi oţel.

Comunitatea Economică Europeană, mai cunoscută sub denumirea de Piaţa Comună, era o asociere de state independente din punct de vedere politic, economic şi financiar care îşi reglementau anumite schimburi pe baza unor principii la care aderaseră de comun acord. Scopul principal a fost stimularea economiei, dar în fapt s-a dat şi …cale liberă pentru transformarea monopolurilor naţionale în transnaţionalele de astăzi. Oricât de puternice ar fi ajuns economiile Franţei şi Germaniei, de exemplu, în veci nu ar fi reuşit cele mai performante societăţi ale lor să aibă cifrele de afaceri şi profiturile pe care le obţin astăzi. Misiunea declarată a Pieţei Comune era că ea va dezvolta armonios şi echilibrat economiile ţărilor membre, că va asigura un înalt nivel de angajare a forţei de muncă, o mai bună protecţie socială, va creşte nivelul de trai, etc. După 1970, a devenit din ce în ce mai evident că ţările CEE au cunoscut nivele diferite de dezvoltare, iar decalajul dintre ele sau chiar între regiuni din interiorul lor a crescut faţă de începuturi.

Naşterea Uniunii Europene actuale a fost consfinţită prin tratatul de la Maastri