Papa Benedict al XVI-lea nu are nici pe departe puterea pe care i-o atribuie Andrei Marga, şeful diplomaţiei româneşti, într-un panseu demn de un distins chibiţ: „Doi prorectori conduc lumea: Putin si Ratzinger”. (Straniu pentru autorul unei exegeze solide, publicate în 2010 – “Absolutul astăzi. Teologia şi filosofia lui Joseph Ratzinger”, o carte remarcabilă). Papalitatea şi-a şubrezit puterea lumească, iar - în urma repetatelor acuze de pedofilie din diverse dioceze ale lumii - sondajele de opinie o înregistrează cu o pierdere constantă de credibilitate.

Scandaluri de presă care zgâlţâie astăzi Vaticanul – arestarea lui Paolo Gabriele, demisia lui Ettore Gotti Tedeschi şi apariţia biografiei impioase a lui Gianluigi Nuzzi, Sanctitatea Sa - readuc în atenţia publică o istorie recentă explozivă, care începe cu moartea suspectă a Papei Ioan Paul I. Suveranul cu unul dintre cele mai scurte pontificate (33 de zile: 26 august 1978 – 28 septembrie 1978), a inspirat mii de pagini. S-a stins subit (avea 66 ani şi destule suferinţe fizice, ţinute însă sub strict control medical). Nimeni n-a reuşit să argumenteze până la capăt că ar fi fost otrăvit, după cum Biserica, refuzând prin canon autopsia, n-a reuşit să convingă că Papa Ioan Paul I a murit de moarte bună. Cert este că fusese un nonconformist, un liberal care începuse să se intereseze de afacerile dubioase ale Băncii Vaticane. De altfel, în 1982 a explodat un scandal care mocnea: falimentul Băncii Ambrosiene din Milano l-a adus în prim plan pe arhiepiscopul Paul Casimir Marcinkus, preşedintele de atunci al Băncii Vaticanului (un predecesor al proaspătului demisionar Gotti Tedeschi). Au ieşit la iveală, în rechizitoriile Justiţiei, legăturile monseniorului Marcinkus cu loja masonică Propaganda Due, prin Roberto Calvi (preclit „bancherul lui Dumnezeu”), preşedintele Băncii Ambrosiene (găsit spânzurat sub unul