Mesajul a fost trimis. Multumesc!

IŞJ Braşov se aşteaptă la 1.000 de „repetenţi” la Bac

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 28 mai 2012 ·

În acest an, seria curentă cuprinde circa 4.500 de elevi,

dar pentru Bacalaureat sunt estimaţi un număr 5.400 – 5.500 de candidaţi, având în vedere că avem destui nepromovaţi din anii trecuţi

Nu mai e mult, şi absolvenţii claselor a XII-a vor da măsura cunoştinţelor acumulate în „examenul maturităţii”. Înscrierile pentru examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2012, se va face în perioada 28-30 mai, urmând ca pe data de 1 iunie, elevii din clasele a XII-a şi a XIII-a să finalizeze cursurile. „În acest an, seria curentă cuprinde circa 4.500 de elevi. Om vedea câţi dintre aceştia vor şi putea promova, pentru a intra în examen. Însă, în acest an, ne aşteptăm la un număr mai mare de candidaţi la Bacalaureat, având în vedere că se vor înscrie şi cei care au picat examenul anul trecut, dar şi alţii, din seriile anterioare. Nu ştim câţi dintre ei se vor înscrie, dar oricum, ne aşteptăm la aproximativ 5.400 – 5.500 de candidaţi la Bacalaureat”, a precizat Dorel Agache, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Braşov.

Ca şi anul trecut, examenul de Bacalaureat, susţinut în 17 centre, va fi supravegheat video, la fel cum vor fi şi evaluarea naţională şi titularizarea. IŞJ, de altfel, intenţionează să cumpere 200 de noi camere video, din banii pe care-i va primi de la Minister.

60 de bani în plus pentru fiecare

lucrare corectată

Ministrul Educaţiei promite 60 de bani în plus pentru fiecare lucrare corectată la BAC. Liviu Pop, ministru interimar la Educaţie, a decis să majoreze cu 15% sumele plătite cadrelor didactice din comisiile bacalaureatului, ceea ce înseamnă că, pentru fiecare lucrare corectată, un profesor va primi în plus 60 de bani. Hotărârea lui Pop este valabilă şi pentru plata cadrelor didactice care participă în comisiile de admitere şi evaluare naţională. În acest an, seria

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foști șefi din SRI, anchetați de DNA într-un dosar de corupție. Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor

Press Alert acum 17 minute
Florian Coldea (dreapta) Generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă sunt chemați joi la DNA. În dosar mai este audiat și avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunț la DNA. Generalul în rezervă Dumi

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum 26 minute
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi

A murit actorul Costel Constantin, la vârsta de 81 de ani. Mesajul lui Ion Iliescu

Mediafax acum 3 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani. Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a postat pe blogul său un mesaj emoţionant. „Am aflat cu tristeţe că ultimul „Apus de soare” al lui Costel Constantin nu mai e doar numele unei pie

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum o ora
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Nou termen în dosarul accidentului din 2 Mai. Vlad Pascu a refuzat să dea declaraţii

Mediafax acum 10 minute
Dosarul în care doi tineri au murit în accidentul provocat de Vlad Pascu în 2 Mai a fost preluat de un alt judecător, Carmen Berevoianu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost recuzată de familiile victimelor. Familia celor doi tineri ucişi a

Premierul Marcel Ciolacu, lămuriri despre decontarea unor cheltuieli pentru ochelari: Am plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi pot deconta ochelari de fiţe, care costă mii de lei

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a venit, joi, cu lămuriri despre facilitatea dată de Executiv privind decontarea unor cheltuieli pentru ochelari, el arătând că au plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi p

Guvernul validează ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro. Ciolacu: Există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă

News.ro acum 2 ore
Guvernul validează în şedinţa de joi ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro, premierul Marce Ciolacu declarând că există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă.

Palatul Victoria îi râde în nas Rusiei: Planul de a îngenunchia Republica Moldova folosind arma energiei a eşuat

Mediafax acum 2 ore
„O decizie majoră vizează noul pachet de ajutor pentru Republica Moldova, adoptat prin ordonanţă de urgenţă. În primul rând, continuăm exportul de energie, măsură esenţială pentru supravieţuirea economică a fraţilor noştri”, spune Marcel Ciolacu. El

Atenționare cod galben de descărcări electrice și grindină în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea în Capitală

Ziare.com acum 2 ore
Atenționare meteorologică cod galben, emisă joi, 23 mai, de către ANM, în care sunt anunțate averse, descărcări electrice și izolat grindină în Banat, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, în vestul Transilvaniei şi local în Maramureş

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

25°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°