Internetul şi telefoanele mobile au transformat, în sfârşit, vechiul retail bancar într-o industrie interesantă, spune Jonathan Rosenthal

«Dacă banca ta ar putea renaşte, aşa ar arăta», aşa se lăuda o campanie publicitară la lansarea în 1999 a băncii online Wingspan. N-a durat niciun an până când banca respectivă a dispărut. În septembrie 2000, la câteva luni după criza dotcom, Wingspan a fost absorbită de către plictisitoarea sa companie-mamă, o bancă reală, Bank One (acum parte din JP Morgan).

În ciuda speranţelor că internetul va transforma bankingul, cele mai multe dintre băncile online lansate în acea perioadă au avut o soartă similară. Citi f/i, o bancă online a Citigroup, a fost resorbită de grupul-mamă tot în 2000. NetBank, un pioner al bankingului pe internet american, a mărşăluit mai mult decât majoritatea, însă a fost şi ea închisă de autorităţile de reglementare a pieţei în 2007. De cealaltă parte a Atlanticului, Egg, prima bancă online de sine stătătoare britanică, a zguduit piaţa în 1999-2000 atrăgând peste două milioane de clienţi în doar câteva luni de la lansare. Şi Egg, de asemenea, a dispărut, clienţii săi fiind vânduţi mai întâi către Citigroup şi apoi către Barclays şi Yorkshire Building Society. A fost un sfârşit dezolant pentru experimentele îndrăzneţe din online banking, experienţe care făceau să transpire palmele marilor bancheri din toată lumea.

N-a fost să fie

Atracţiile bankingului online păreau evidente. Mai mult decât alte industrii, cea bancară era deja în bună măsură digitalizată. În majoritatea ţărilor bogate, banii lichizi pe care oamenii îi ţin în portofel reprezintă doar o mică fracţiune a activelor lor şi sunt folosiţi doar pentru câteva din cheltuielile lor. Restul banilor şi majoritatea tranzacţiilor reprezintă doar nişte impulsuri magnetice în sistemele de date ale băncilor. În plus, foarte puţi