Problematica dezvoltării României e legată de slăbiciunea instituţiilor statului. Aderarea noastră la Europa nu a fost legată de accesul la "portofelul european" cât de "importul de instituţii vestice". Fiecare român şi-a dorit ca administraţia publică, sistemul de sănătate, poliţia etc să funcţioneze ca în vest, dacă se poate ca în Germania. Unele progrese s-au realizat, dar într-un ritm prea lent faţă de aşteptări. Presiunea venită din partea instituţiilor europene a slăbit foarte mult în ultima perioada datorită problemelor pe care le are Europa însăşi.

Convergenţa spre Europa şi-a pierdut din forţa de "tragere" a economiei româneşti către nivelul de dezvoltare european. Europa are de ales între federalizare sau fragmentare parţială. În perioada următoare "federalizarea" Europei va fi văzută de români ca soluţia naturală pentru a asigura "importul" de instituţii puternice. Din punct de vedere politic şi social ea se va altoi pe câteva trăsături specifice ale psihicului colectiv (i.e.: "nevoia de domn străin" şi "românoscepticismul" care ne caracterizează). Din acest punct de vedere aderarea la conceptul de federalizare şi cedarea de suveranitate vor fi mai uşor de trecut legislativ decât chiar reformele structurale de care economia românească are nevoie.

Este şi modul prin care se poate evita creşterea tendinţelor extremiste. Nevoia de dictatură ce apare în crize va fi înlocuită cu ideea introducerii unei "discipline de tip german". Pe drumul spre federalizare, politicienii români va trebui să accepte, între altele, ideea unor politici fiscale comune care vor induce renunţarea la cota unică, în procesul de negociere european. În acest context definirea unei filozofii fiscale care să armonizeze nivelul fiscalizării muncii în raport cu capitalul, al protecţiei mediului, al redevenţelor etc. devine o prioritate care trebuie rezolvată imediat. Filozofia