O psihiatră de origine română din Elveţia a fost condamnată de un tribunal din Zurich la trei ani de ani de închisoare pentru că a răpit o fetiţă din România pentru ca mama ei moartă să se poată "reîncarna", relatează Daily Mail, în ediţia electronică de luni.
Constanţa Albumel, în vârstă de 40 de ani, şi soţul ei, care lucrează pentru o bancă elveţiană, au plecat în octombrie 2009 din oraşul în care locuiau, Zurich, către Timişoara, de unde au furat un copil dintr-un spital local. Mamă a doi copii, cu cetăţenie elveţiană dar originară din Bucureşti, ea a devenit tot mai "obsedată" de ideea de a lua o fetiţă din România pentru ca mama ei moartă să se poată reîncarna.
Soţul ei a fost de acord cu planul deoarece aceasta l-a ameninţat cu divorţul. El a tăiat o gaură în gardul spitalului de copii din Timişoara, prin care Albumel s-a strecurat în curte şi a răpit o fetiţă. Cei doi s-au întors la Zurich şi, folosind acte false, au înregistrat copilul ca fiind al lor.
Poliţia din România a alertat Interpol şi după două luni cei doi au fost arestaţi.
Albumel a fost condamnată la trei ani de închisoare, iar soţul ei a primit doi ani cu suspendare.
Copilul a fost redat părinţilor, care au primit compensaţii în valoare de 33.000 de lire sterline (41.000 de euro).
O psihiatră de origine română din Elveţia a fost condamnată de un tribunal din Zurich la trei ani de ani de închisoare pentru că a răpit o fetiţă din România pentru ca mama ei moartă să se poată "reîncarna", relatează Daily Mail, în ediţia electronică de luni.
Constanţa Albumel, în vârstă de 40 de ani, şi soţul ei, care lucrează pentru o bancă elveţiană, au plecat în octombrie 2009 din oraşul în care locuiau, Zurich, către Timişoara, de unde au furat un copil dintr-un spital local. Mamă a doi copii, cu cetăţenie elveţiană dar originară din Bucureşti, ea a devenit tot mai