Nu stiu aproape nimic despre cel care a cutezat sa sfideze sambata obscena chermeza revansista organizata de primarul Ontanu. Nu stiu ce profesie are. Nu are o institutie in spate, a venit singur, a clamat acolo, de pe margine, ceea ce mii si mii de romani gandesc. Este tanar, il cheama Dragos Marinescu. Cand jandarmii l-au admonestat, a raspuns calm spunand ca are dreptul sa-si manifeste revolta. A strigat ceea ce trebuia strigat, ca un om liber. Cu o admirabila stapanire de sine, le-a reamintit celor care exultau in momentul canonizarii rapsodului oficial al comunismului dinastic ce-a insemnat cultul lui Ceausescu. Solitudinea sa trebuie acum potentata de solidaritatea noastra. Vocea sa trebuie sa-si afle ecoul in vocile noastre.

Adrian Paunescu s-a prosternat continuu in fata lui Ceausescu, ba chiar si a “delfinului” Nicu Ceausescu. N-a facut-o dezinteresat, ci pentru a obtine avantaje enorme, inclusiv dreptul de a beneficia de propriul cult al pesonalitatii, derivat din acela al despotului paranoic. Subiectul raportului dintre cultul hegemonic si cele subalterne (al Elenei, al lui Nicu, al lui Paunescu), merita dezvoltat. Istoricul Adrian Cioflanca a publicat o scrisoare adresata in 1982 de supremul hagiograf celui pe care il numea “geniu binecuvantat”, “parintele sau bun”, adica “eroului intre eroii neamului”, sociopatul Nicolae Ceausescu:

http://adriancioflanca.blogspot.com/2012/05/propos-de-proslavirea-lui-adrian.html Exista clipe cand un singur om poate salva rusinea unei intregi colectivitati. Este ceea ce-a facut dl Marinescu. Il asigur de deplinul meu respect. Atata vreme cat exista astfel de oameni, nu este totul pierdut. Ramane insa o mare intrebare: Unde au fost indignatii d’antan? Dl Claudiu Craciun, protestatarul din ianuarie, era in vacanta? N-ar fi fost momentul sa auzim vocile celor care cereau cinste si demnitate? Ori sunt si aceste