Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, consideră că suspendarea preşedintelui Traian Băsescu ar putea avea "efecte benefice în repunerea în mişcare a energiilor ţării".
"România are nevoie de impulsuri noi, de politici noi şi de aceea recenta schimbare de guvern a fost oportună şi necesară. Schimbări profunde în politica românească de la această oră, pe direcţia la care vă referiţi, pot avea efecte benefice în repunerea în mişcare a energiilor ţării", a spus Marga, într-un interviu, întrebat ce efect ar putea avea suspendarea şefului statului asupra politicii externe româneşti.
De asemenea, întrebat dacă optează pentru suspendarea lui Traian Băsescu înainte de alegerile parlamentare din toamnă, Marga a răspuns că noua majoritate parlamentară se preocupă să rezolve probleme concrete.
"La această oră ne preocupăm să rezolvăm problem foarte concrete", a spus ministrul de Externe, care a arătat însă că va fi cu atât mai bine pentru România cu cât Crin Antonescu va ajunge mai repede preşedintele ţării.
El a mai spus că "nu este exclus" ca acest lucru să se întâmple înainte de alegerile din 2014.
Totodată, întrebat dacă va candida la alegerile parlamentare din toamnă, Marga a răspuns: "Foarte probabil da".
Preşedintele de onoare al PNL, Radu Câmpeanu, a declarat, joi, în Argeş, cu ocazia aniversării Zilei formaţiunii, că ar trebui ca USL să hotărască suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, deşi acesta ar fi trebuit să îşi dea singur demisia.
Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, consideră că suspendarea preşedintelui Traian Băsescu ar putea avea "efecte benefice în repunerea în mişcare a energiilor ţării".
"România are nevoie de impulsuri noi, de politici noi şi de aceea recenta schimbare de guvern a fost oportună şi necesară. Schimbări profunde în politica românească de la această oră, pe direcţia la