Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ratingurile României sunt constrânse de nivelul redus de prosperitate şi de şocurile externe

Publicat in Ziarul Financiar, luni 28 mai 2012 ·

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a reconfirmat ratingul României pentru obligaţiunile pe termen lung emise în valută şi în monedă locală la nivelul BB+, cu perspectivă stabilă. "Ratingurile României sunt constrânse de nivelul redus de prosperitate, dar şi de vulnerabilitatea economiei la şo­cu­ri­le externe (. ..)Totuşi, ratingurile sunt susţinute de îm­bu­nă­tă­ţi­rea indicatorilor fundamentali ai ţării, în condiţiile în care de­ficitul bugetar şi deficitul de cont curent s-au redus, iar eco­no­mia a început să se echilibreze cu ajutorul programului cu FMI", potrivit S&P. De asemenea, ratingul pentru împru­mu­turi pe termen scurt al României a fost reconfirmat la nivelul B.

Reconfirmarea ratingului este cu atât mai importantă cu cât România a majorat recent deficitul bugetar, iar leul s-a depreciat. S&P a arătat că a reconfirmat perspectiva stabilă pentru că consideră că guvernul României va continua să-şi conso­li­de­ze finanţele publice în conformitate cu ţintele asumate, dar şi că dezechilibrele externe vor fi mai moderate faţă de ultima perioadă.

În opinia S&P, există totuşi riscul ca dificultăţile băncilor ma­mă străine să le determine să reducă semnficativ expu­nerea transfrontalieră, ceea ce ar putea duce la limitarea dis­po­nibilităţii creditelor.

Ultima modificare a calificativului acor­dat de S&P a fost îm­bunătăţirea perspectivei de rating de la "negativă" la "stabilă" în martie 2010. Ca urmare a crizei financiare, agenţia a scăzut brusc în 27 octombrie 2008 ratingul României de la BBBl la BB+, cu perspectivă negativă, întorcând astfel România în teritoriul investiţiilor aşa-zis speculative. Tot ce este sub BBB- reprezintă investiţii speculative.

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a reconfirmat ratingul României pentru obligaţiunile pe termen lung emise în val

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România. Zona unde s-a produs și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 29 minute
Un cutremur s-a produs vineri dimineața, 22 noiembrie, în zona Vrancea, anunță Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). „În ziua de 22 Noiembrie 2024, la ora 06:07:05 (ora locală a României), s-a produs în zon

Trump şi-a ales noul procuror general

Mediafax acum 50 minute
Decizia vine la câteva ore după ce Matt Gaetz s-a retras din cursă din cauza opoziţiei senatorilor republicani, care au avut rezerve legate de acuzaţiile de comportament sexual nepotrivit la adresa sa, subliniază The Guardian. Bondi este o susţinăto

Cod roşu de vânt puternic în mai multe județe. Rafale și de 120 km pe oră în Cluj

HotNews acum 21 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis vineri dimineaţa patru avertizări nowcasting Cod roşu şi Cod portocaliu de vânt puternic, valabile în zone şi localităţi din judeţele Cluj, Caraş-Severin şi Sibiu. Potrivit meteorologilor, până la

Bitcoin se apropie de pragul de 100.000 de dolari, stimulat de perspectivele unei reglementări mai favorabile în SUA sub administraţia Trump

News.ro acum o ora
Preţul bitcoin a continuat să crească joi, ajungând aproape de pragul de 100.000 de dolari, pe măsură ce aşteptările unei reglementări mai favorabile în Statele Unite sub preşedintele ales Donald Trump au stimulat piaţa, transmite Reuters. În timpul

Alegeri prezidenţiale 2024 au început. Primii 10 votanţi din diaspora şi-au exprimat votul în Noua Zeelandă

Mediafax acum 15 minute
Procesul electoral pentru alegerea preşedintelui României a început vineri în diaspora, primii care şi-au putut exprima votul fiind românii din Noua Zeelandă. La secţia de votare din Auckland, 10 cetăţeni români au votat deja, toţi fiind înregistraţ

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 10 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Horoscop pentru vineri, 22 noiembrie 2024. Ziua anunță cheltuieli pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 47 minute
Berbec Relatiile sentimentale si cele cu copiii cunosc suisuri si coborasuri sau una calda, una rece. Recomandabil ar fi sa te detasezi de cei dragi, să-i lași să-și vadă de ale lor, iar tu să-ți orientezi eforturile catre un hobby. Gandeste-te ser

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 9 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 12 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Vremea

București
acum

vin.

1°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/9°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°