Presa a scris luni despre un eventual refuz al lui Şerban Ionescu de a primi ajutorul de la Guvern pentru a se trata în străinătate.
Întrebat luni de un jurnalist, despre presupusul refuz al lui Şerban Ionescu de a primi ajutorul de la Guvern, Victor Ponta a declarat că intenţia Executivului a fost bună şi că ceea ce a ţinut de guvernanţi a fost făcut, el exprimându-şi speranţa ca lucrurile să meargă spre bine în ce priveşte starea de sănătate a actorului.
"Intenţia noastră a fost foarte bună. Sigur că avea şi o încărcătură emoţională, ţinând cont de situaţia în care se află domnia sa. Dacă nu mai doreşte acel ajutor, sincer să fiu nu ştiu mai mult decât faptul că am avut cele mai bune intenţii. Sper ca lucrurile să meargă spre bine cu sprijinul nostru sau fără sprijinul nostru. Însă ceea ce ţinea de noi am făcut", a spus Ponta.
Contactat de Mediafax, actorul Şerban Ionescu a spus că nu a refuzat sprijinul Guvernului.
"N-am refuzat nimic. Nici n-am avut vreo discuţie cu premierul sau cu vreun reprezentant al Guvernului în care să existe vreo negaţie", a spus Şerban Ionescu, adăugând că cei care au vehiculat această informaţie îi face un deserviciu şi lui şi prim-ministrului. Actorul nu a mai dorit să comenteze, sugerând că premierul este cel care ar trebui contactat.
Actorul Şerban Ionescu este diagnosticat de aproape un an cu borelioză, o boală gravă provocată de muşcătura unei căpuşe.
La jumătatea lunii mai, Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Sănătăţii cu 88.000 lei pentru tratamentul în străinătate al actorului Şerban Ionescu, diagnosticat cu borelioză, banii fiind acordaţi din Fondul de rezervă.
Executivul a început şi să poarte discuţii cu reprezentanţii unei clinici din Germania, pentru asigurarea tratamentului medical. Starea de sănătate a lui Şerban Ionescu se ameliorase şi continua tratamentul cu antibiotice,