Mesajul a fost trimis. Multumesc!

3 aprilie, anul 33 - data în care creştinismul a devenit cea mai mare putere a Planetei. Află de ce

Publicat in Antena 3, luni 28 mai 2012 ·

În Evanghelia lui Matei se precizează că în momentul Crucificării lui Iisus a avut loc un cutremur. O echipă de cercetători a verificat informaţii din Sfânta Scriptură folosindu-se de activitatea seismică din Marea Moartă, aflată la 20 de kilometri de Ierusalim, şi a reuşit să determine ziua în care Iisus a fost crucificat.

Potrivit concluziei analizei lor, făcută publică în International Geology Review, Iisus ar fi murit vineri, 3 aprilie, anul 33 d.Hr., relatează Daily Mail.

Echipa de cercetători, alcătuită din geologi americani şi germani, a studiat organizarea sedimentelor pe plaja Ein Gedi Spa pentru a determina despre ce cutremur este vorba în Evanghelia lui Matei.

Oamenii de ştiinţă au stabilit că, în urmă cu aproximativ 2000 de ani, două cutremure mari au avut loc în zonă. Unul în anul 31 î. Hr. şi unul undeva între anii 26 şi 36 d. Hr.

Cercetătorii au luat în calcul şi alte precizări mai obscure din Evanghelii şi, combinand toate aceste informaţii, geologul Jefferson Williams a declarat că 3 aprilie, anul 33 este cea mai probabilă dată pentru moartea lui Iisus.

În Evanghelia lui Matei se precizează că în momentul Crucificării lui Iisus a avut loc un cutremur. O echipă de cercetători a verificat informaţii din Sfânta Scriptură folosindu-se de activitatea seismică din Marea Moartă, aflată la 20 de kilometri de Ierusalim, şi a reuşit să determine ziua în care Iisus a fost crucificat.

Potrivit concluziei analizei lor, făcută publică în International Geology Review, Iisus ar fi murit vineri, 3 aprilie, anul 33 d.Hr., relatează Daily Mail.

Echipa de cercetători, alcătuită din geologi americani şi germani, a studiat organizarea sedimentelor pe plaja Ein Gedi Spa pentru a determina despre ce cutremur este vorba în Evanghelia lui Matei.

Oamenii de ştiinţă au stabilit că, în urmă cu ap

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion: Atrag atenţia contracandidatului meu să oprească tentativele de fraudă sau de creare a unui Maidan împotriva voinţei poporului

News.ro acum 47 minute
Candidatul AUR în turul doi al alegerilor prezidenţiale, George Simion, transmite miercuri un mesaj în care îi atrage atenţia contracandidatului său să oprească tentativele de fraudă sau de creare a unui Maidan împotriva voinţei poporului. ”Atrag at

Victor Ponta: Nu cred că Simion îl va pune pe Călin Georgescu prim-ministru

Mediafax acum o ora
Victor Ponta a spus, la emisiunea „Ai aflat”, de la gândul.ro, că nu crede că Simion îl va numi pe Călin Georgescu prim-ministru dacă liderul AUR ajunge președinte. „Eu nu cred că-l pune pe Călin Georgescu prim-ministru. Hai să vedem, că ne vedem să

VIDEO George Simion și Nicușor Dan, în scurt timp într-o dezbatere electorală la Micutzu

HotNews acum 37 minute
Nicușor Dan și George Simion, candidații din turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2025, vor participa, astăzi, de la ora 17:00, la o dezbatere online găzduită de MCN Podcast, pe canalul oficial de YouTube al comediantului Cosmin Nedelcu „

Wizz Air își extinde operațiunile în Timișoara, adăugând noi rute și o aeronavă suplimentară

Press Alert acum 35 minute
Wizz Air, cea mai mare companie aeriană din România, continuă să-și extindă prezența în țară prin alocarea unei a treia aeronave la baza sa din Timișoara pentru sezonul de iarnă 2025. Această măsură marchează un total de 40 de aeronave în România și

George Simion, întâlnire cu președintele Poloniei, Andrzej Duda. „Restaurarea democrației”, printre temele de discuție

HotNews acum 3 ore
George Simion s-a întâlnit miercuri cu președintele Poloniei la Varșovia în contextul în care se află de marți în Polonia, când a participat la un miting electoral alături de Karol Nawrocki, candidatul conservator la președinția Poloniei. În anunțul

Ploi și vijelii în 21 de județe din România! Avertisment ANM: ce urgie se abate asupra țării

Cancan acum 3 ore
Aceasă primăvară continuă să ne ia prin surprindere, asta pentru că România se pregătește pentru un nou val de vreme severă! Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod galben de ploi, vijelii și descărcări electrice, va

Evaluare Națională clasa a II-a. Miza și rostul examenului

Gandul acum 31 minute
Elevii de clasa a II-a din toată țara au susținut proba de citit din cadrul Evaluării Naționale. Testările s-au desfășurat în limba română și în limba maternă. Rezultatele nu se afișează, nu se comunică și nu se pun în catalog, decât la cererea elev

Mii de conturi false promovează nostalgia comunistă, denunță Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului / Instituția va sesiza CNA

HotNews acum 2 ore
Mii de conturi false care promovează nostalgia comunistă în online au fost identificate de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), anunță miercuri instituția, care precizează că a cerut CNA să

Polonia anunță încercări de interferență străină în campania electorală pentru alegerile prezidențiale

Adevarul acum 36 minute
Polonia a anunţat miercuri că a descoperit o posibilă încercare de interferenţă în campania pentru alegerile prezidenţiale din 18 mai, prin intermediul unor mesaje publicitare pe Facebook ce ar putea fi finanţate din străinătate.

Apel comun a opt mari organizaţii de business pentru ca România să rămână ferm ancorată pe direcţia euro-atlantică: Este esenţial ca deciziile politice să reflecte stabilitate şi coerenţă

News.ro acum o ora
Opt mari organizaţii ale mediului de afaceri din România au lansat, miercuri, un apel comun pentru ca ţara noastră să rămână „ferm ancorată pe direcţia euro-atlantică”. Organizaţiile semnalează „într-o voce comună” „deteriorarea accelerată” a climat

Vremea

București
acum

17°
mie.

7°/19°
joi

8°/23°
vin.

11°/19°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

18°
mie.

7°/18°
joi

10°/22°
vin.

7°/11°
sâm.

8°/9°
Constanta
acum

18°
mie.

8°/18°
joi

8°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

4°/17°
joi

9°/17°
vin.

6°/13°
sâm.

6°/15°
Timisoara
acum

19°
mie.

3°/19°
joi

5°/22°
vin.

6°/15°
sâm.

7°/17°