Un grup cunoscut de anarhişti italieni ameninţă cu boicotarea Jocurilor Olimpice Londra 2012, după ce şi-a asumat responsabilitatea pentru sabotarea sistemului de metrou din Bristol, informează Daily Mail. Un alt atac pentru care sunt bănuiţi tot anarhiştii de la FAI (Informal Anarchist Federation) este şi cel asupra unui sistem de comunicaţii al poliţiei din Dundry.
Mai mult, cei de la FAI au recunoscut faptul că sunt şi în spatele unui atac armat din portul oraşului Genova, din urmă cu două săptămâni. Roberto Adinolfi, directorul unei companii energetice, a fost împuşcat în genunchi de doi bărbaţi aflaţi pe motociclete.
Roberto Adinolfi, directorul împuşcat
După toate operaţiunile violente ale anarhiştilor italieni, aceştia au emis o declaraţie în care ameninţau organizarea Jocurilor Olimpice.
“Într-un Regat Unit al controlului şi al domesticirii, noi suntem ”acei oameni nepatrioţi” care consideră că Jocurile Olimpice 2012 sunt foarte ofensive. Nu avem nicio reţinere să folosim activitatea noastră ca să stricăm imaginea naţională a ţării şi să paralizăm economia aşa cum putem. Pentru că pur şi simplu, noi nu vrem turişti bogaţi, noi vrem un război civil”, se arată în documentul publicat.
Cu toate acestea, autorităţile britanice au anunţat că securitatea la Jocurile Olimpice va fi asigurată atât pe plan terestru şi fluvial (pe Tamisa), cât şi aerian, mai multe trupe de militari fiind armate, iar costul total fiind de peste 1,25 miliard de euro.
Aceste operaţiuni de securitate au fost gândite pentru a proteja JO 2012 de un posibil atac al organizaţiei teroriste Al-Qaida şi nu de ameninţările celor de la FAI. Grupul de anarhişti a avertizat şi cu alte atacuri asupra liderilor industriei nucleare, pentru a preveni alte dezastre precum cel de la Fukushima, Japonia.
Un grup cunoscut de anarhişti italieni a