Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeitan: Cheltuielile cu pensiile publice vor creşte cu 3,7% din PIB în următorii 50 de ani

Publicat in Adevarul, luni 28 mai 2012 ·

Cheltuielile cu pensiile publice vor creşte cu 3,7% din Produsul Intern Brut între anii 2010 şi 2060, susţine fostul ministru al Muncii, Mihai Şeitan, coordonatorul proiectului "Evoluţia demografică pe termen lung şi sustenabilitatea sistemului de pensii".

El a spus că cea mai mare creştere, de 1,38%, va fi între anii 2030 - 2040, când se va finaliza creşterea vârstei legale de pensionare.

"Potrivit simulărilor şi ajustărilor efectuate, cheltuielile cu pensiile publice vor creşte cu 3,7% din PIB între 2010 şi 2060, cu cea mai mare creştere între 2030 şi 2040, respectiv cu 1,38%, când se va finaliza creşterea vârstei legale de pensionare. Proiecţia balanţei bugetare a sistemului de pensii s-a bazat pe ipotezele macroeconomice potrivit cărora salariul mediu se va dubla între 2040 şi 2060, în timp ce PIB-ul va creşte cu 76%. Contribuţiile la pensiile publice vor creşte şi se aşteaptă o îmbunătăţire a colectării contribuţiilor, atât în ceea ce priveşte numărul contribuabililor cât şi sumele", a precizat Şeitan.

Potrivit sursei citate, cheltuielile cu pensiile publice au crescut semnificativ în ultimii zece ani, deoarece nivelul pensiei medii era foarte scăzut, echivalentul a 403,8 euro în 2000. "Valoarea punctului de pensie a continuat să crească, astfel că pensia publică medie a crescut de 2,5 ori, în timp ce PIB-ul a crescut cu numai 70%. De aceea, cheltuielile cu pensiile au căpătat o greutate semnificativă în PIB", a subliniat Şeitan.

Proiectul "Evoluţia demografică pe termen lung şi sustenabilitatea sistemului de pensii" este realizat de Centrul Român de Politici Economice (CEROPE).

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 4 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Mediafax acum o ora
„Suntem cu toţii foarte dedicaţi unui obiectiv pe care dorim cu toţii să îl atingem, şi anume o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a spus Meloni, la Londra. Ea este de părere că „este foarte, foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se di

Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pentru apărare. Ursula Von der Leyen: Slăbiciunea generează mai mult război

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va participa la un summit la Londra organizat de Regatul Unit pentru a aborda securitatea europeană şi sprijinul pentru Ucraina, a declarat că Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pent

Crin Antonescu, la Giurgiu: Să facem o Românie în care poţi să trăieşti frumos nu doar în Capitală

Mediafax acum 36 minute
„Şantier de construcţie de nave fluviale la Giurgiu. Fabrică de prelucrare a oţelurilor la Giurgiu. IT la Giurgiu. Parcuri solare la Giurgiu”, a continuat el. El a mai spus că „pentru sutele de mii de români care trec cu maşina prin Giurgiu spre vac

Bolojan, primit de Keir Starmer la Londra. Președintele interimar participă la summitul liderilor privind Ucraina

Ziare.com acum 45 minute
Președintele interimar al României a ajuns la Londra, la summitul liderilor privind războiul din Ucraina. Ilie Bolojan a fost întâmpinat de premierul Marii Britanii, Keir Starmer. Summitul liderilor privind Ucraina este organizat de prim-ministrul R

Ce i-a cerut „în privat” administrația Trump lui Volodimir Zelenski pentru a salva relațiile SUA-Ucraina, după disputa din Biroul Oval

HotNews acum o ora
Administrația Trump se așteaptă ca președintele ucrainean Volodimir Zelenski să își ceară scuze public omologului său american pentru altercația care a avut loc vineri în Biroul Oval, în fața camerelor de luat vederi, a declarat un oficial european,

Închiderea totală a Podului Dunărea dintre Ruse şi Giurgiu, amânată. Când va fi oprită circulația

HotNews acum 3 ore
Autorităţile bulgare au anunțat că închiderea totală a podului Giurgiu – Ruse, care era programată pentru 6 martie și 7 martie, 27 și 28 martie, a fost anulată, conform unui anunţ al Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, citat d

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu: Viitorul Europei se decide acum. România trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu / Un acord SUA-Europa privind planul de pace este necesar

News.ro acum o ora
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu declară că viitorul Europei se decide acum iar România trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu, reuniunile din următoarele zile fiind esenţiale pentru stabilitatea continentului nostru. Un acord SUA-Europ

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa lucrează la un plan de încetare a focului în Ucraina / Liderii europeni au sosit la Lancaster House

Mediafax acum o ora
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Lavrov îl laudă pe Trump și acuză Europa că nu vrea să oprească războiul. "Cine cere ca petrecerea să continue?"

Ziare.com acum o ora
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat că, spre deosebire de Statele Unite, Europa dorește ca războiul să continue, într-un interviu publicat duminică de grupul de media militar Krasnaia Zvezda. „Acum, după mandatul lui Joe Biden, au aju

Vremea

București
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/5°
lun.

0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/11°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°