Directorul general al Metrorex, Gheorghe Udrişte, a declarat că apa care a pătruns în urma precipitaţiilor abundente de vineri seara în câteva staţii de la metrou nu a pus în pericol nici un moment călătorii şi nici întreg sistemul de transport. Udrişte a precizat că Pasajul Universităţii, unde apa trecea de glezne vineri seara, nu aparţine Metrorex, fiind construit şi administrat de Primăria Capitalei.
Şeful Metrorex are şi o explicaţie pentru ce s-a întâmplat în Pasajul Universităţii: cei care aveau obligaţia să scoată apa "au uitat că acolo este şi o gură de metrou".
"De la început vreau să precizez că metroul nu a fost inundat, ci doar afectat. Călătorii nu au fost puşi în pericol nici un moment. Pasajul Universităţii este construit şi administrat de Municipalitate, nu aparţine Metrorex. Faptul că a pătruns apă (vineri-n.n.) în staţia de metrou de la Universitate a fost din cauză că cei care aveau obligaţia să scoată apa din pasajul Universităţii au <
O altă staţie unde s-a infiltrat apă în urma precipitaţiilor de vineri seara a fost cea de la Piaţa Romană. "Metroul a avut probleme între staţia Universităţii şi Piaţa Romană din cauza infiltraţiilor majore, ca urmare a acumulării de apă de la suprafaţă. Pe o porţiune, izolatorii de la şina a treia - prin care se realizează alimentarea cu curent electric - au trebuit să fie înlocuiţi. Timp de 30 de minute, între Universitate şi Piaţa Victoriei s-a circulat pe un singur fir", a spus Udrişte. El a adăugat că tot sistemul de colectare a apelor ce pătrund la metrou este sub control.
Directorul general al Metrorex, Gheorghe Udrişte, a declarat că apa care a pătruns în urma precipitaţiilor abundente de vineri seara în câteva staţii de la metrou nu a pus în pericol nici un moment călătorii şi nici întreg si