Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, pe locul 3 în topul ţărilor cu cea mai mare creştere a numărul de persoane angajate. Care sunt cele mai căutate meserii în UE

Publicat in Gandul, luni 28 mai 2012 ·

Ospătari, barmani, vânzători, personal în domeniul serviciilor din sistemul sanitar, muncitori în producţie, lucrători în transport şi depozitare, ingineri sau bucătari sunt meseriile din Uniunea Europeană unde au fost angajate cele mai multe persoane în trimestrul al treilea din 2011, reiese din cel mai recent raport "European Vacancy Monitor", realizat de Comisia Europeană.

În România în top 10 al celor mai căutate meserii se află bucătarii, lucrătorii în transport şi depozitare, muncitorii necalificaţi, specialiştii în domeniul procesării în industria alimentară, chelnerii şi barmanii, dar şi vânzătorii, învăţătorii şi inginerii (cu excepţia electrotehnologiei).

De exemplu în Austria numărul de angajaţi pe post de chelneri şi barmani a crescut cu 55% în trimestrul al treilea din 2011 faţă de trimestrul al doilea din 2011, în timp ce numărul persoanelor care au fost angajate ca funcţionari a urcat cu 59%.

În Germania, în trimestrul al treilea din 2011 numărul de muncitori în producţie s-a majorat cu 33% faţă de trimestrul anterior, în timp ce în Danemarca numărul personalului angajat pentru curăţenie în domeniul hotelier şi al birourilor a urcat cu 82%, până la 10.400 de persoane.

România, pe locul al treilea în ce priveşte numărul persoanelor angajate

Raportul relevă că numărul celor care şi-au găsit un loc de muncă în UE, per ansamblu, a scăzut uşor, cu 1%, în cel de-al treilea trimestru din 2011, comparativ cu acelaşi trimestru din 2010.

În 13 ţări, numărul de angajări a crescut în al treilea trimestru din 2011, faţă de acelaşi trimestru din anul anterior, România înregistrând a treia cea mai mare creştere după Olanda şi Portugalia.

De menţionat că în România în 2011 Codul muncii a fost modificat substanţial, între principalele schimbări numărându-se şi majorarea sancţiunilor aplicate angajatorilor pentru munca la

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului la victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale din România

HotNews acum 12 minute
Kremlinul a reacționat cu precauție la rezultatele alegerilor prezidențiale din România, potrivit Reuters. Duminică noapte, agenția de presă publică Ria Novosti îl cataloga pe Călin Georgescu drept „un candidat aliniat Rusiei”. Administrația prezide

Lucian Romașcanu, prima reacție în rândul liderilor PSD: ”Trăim sfârșitul istoriei”

G4Media acum 26 minute
Fostul ministru PSD al Culturii și purtător de cuvânt al partidului a declarat, luni dimineață, aproape de ora 11:00, cu puțin timp înainte de declarațiile anunțate în tabăra social-democrată: ”Trăim sfârșitul istoriei, așa cum o știam și cum ne-o i

Un avion de marfă s-a prăbuşit lângă aeroportul din Vilnius

Mediafax acum 3 ore
Pompierii au fost văzuţi la faţa locului intervenind la o clădire care se află la 1,3 km nord de pista aeroportului. De asemenea, în zonă erau ambulanţe şi poliţie, iar mai multe străzi importante din apropiere au fost închise. Avionul decolase din

Cum explică PNL scorul dezastruos. Deputat: Guvernarea cu PSD ne-a costat, al doilea mandat al lui Iohannis ne-a îngropat

Mediafax acum o ora
Adrian Cozma spune că este convins că Partidul Naţional Liberal „trebuie să obţină un scor bun, dincolo de scorul care a fost obţinut” la alegerile parlamentare din 1 decembrie. Totuşi, Nicolae Ciucă, prezidenţiabilul susţţinut de PNL, s-a clasat pe

Politica monetară a BCE nu ar trebui să rămână restrictivă prea mult, spune economistul şef al BCE

HotNews acum o ora
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica monetară a Băncii Centrale Europene (BCE) nu ar trebui să rămână restrictivă prea mult, în caz contrar ritmul de creştere a preţurilor

O femeie este ucisă la fiecare zece minute pe glob. Ce alte date alarmante arată ultimul raport al ONU

Adevarul acum 20 minute
Cel puțin 85.000 de femei şi fete au fost ucise intenționat în 2023, majoritatea de către rude, potrivit ONU, scrie AFP. Raportul mai arată și că la fiecare zece minute, o femeie este ucisă.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Cozma (PNL): Trebuie să existe onoare şi demnitate şi în afara campaniei electorale/ Alianţa cu PSD ne-a costat scump. Astăzi am plătit pentru ea/ Primul mandat al lui Klaus Iohannis ne-a ajutat, al doilea ne-a îngropat

News.ro acum o ora
Deputatul Adrian Cozma, liderul PNL Satu Mare, a declarat, luni, că discuţia nu este acum despre cine ar trebui să plece de la conducerea partidului, dar ”trebuie să existe onoare şi în afara campaniei electorale şi demnitate, este clar acest lucru,

Cine este Cosmin, fiul lui Călin Georgescu? Tânărul este bun prieten cu Novak Djokovic

Cancan acum 42 minute
Pe măsură ce scena politică din România devine din ce în ce mai efervescentă, numele lui Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale, continuă să surprindă prin ascensiunea sa fulminantă. Clasat pe locul 1 în alegerile prezidenț

Centrul INFOTRAFIC - Trafic oprit între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil

News.ro acum 4 ore
Traficul este oprit luni dimineaţă între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil. ”Traficul este oprit pe DN 25, la ieşirea din municipiul Galaţi către Tecuci, judeţul Galaţi, după ce un ans

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 9 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Vremea

București
acum

lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

lun.

3°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/4°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/8°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/10°