Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scriitori francezi de la Bookfest la Cluj - Napoca

Publicat in rfi, luni 28 mai 2012 ·

Franţa este invitata de onoare la ediţia 2012 a Târgului de Carte Bookfest, care va avea loc la Bucureşti între 31 mai şi 3 iunie. Cu această ocazie, vor fi prezenţi numeroşi scriitori francezi, dintre care Nedim Gürsel şi Yann Apperry se vor deplasa şi la Cluj-Napoca în zilele de 29 mai şi 4 iunie.

De asemenea, o avem invitată pe tânăra scriitoare Nina Yargekov, care va efectua o rezidenţă de o lună în România în cadrul unei misiuni Stendhal.

PROGRAM

NEDIM GÜRSEL

marţi 29 mai 2012, ora 17 la mediateca IFC

« Un livre, un auteur, une rencontre » pe tema : Editarea şi traducerea unei cărţi

Participă Alina PELEA (Facultatea de Litere Cluj-Napoca) şi Corina TASCU, editura Clusium Cluj (editură care a publicat traducerea cărţii „Le roman du conquérant”: „Cuceritorul”)

YANN APPERRY

luni 4 iunie 2012, ora 17 la Librăria Cărtureşti Cluj

« O carte, un autor, o întâlnire » pe tema : Literatura pentru tineri

Participă Alexandru JURCAN (scriitor, animator de ateliere de teatru pentru copii şi profesor de franceză la Institutul francez Cluj-Napoca)

NINA YARGEKOV duminică 27 mai 2012, ora 16, Promenada cărţilor

Lectură şi întâlnire cu publicul în cadrul Zilelor Clujului marti 29 şi joi 31 mai, marţi 5 şi joi 7 iunie 2012, orele 16 - 18

Atelier de scriere literară la Lectoratul Francez, Facultatea de Litere.

Mai multe informații găsiți pe site‐ul lectoratului http://lectoratfrancaiscluj.wordpress.com/ marţi 12 iunie 2012, ora 19, ceainăria Qui One Quint din Parcul Central

Seară de lectură de texte, organizată de lectoratul francez cu contribuţia participanţilor la atelierul de scriere literară. joi 14 iunie, ora 19 la Librăria Cărtureşti Cluj

Întâlnire în jurul ultimului ei roman « Vous serez mes témoins » joi 21 iunie, ora 18, Mediateca Institutului francez Cluj

« O carte

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 2 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum o ora
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu o insuficienţă venoasă după o examinare a picioarelor. El prezintă şi echimoze la nivelul mâinilor

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficienţă venoasă cronică, anunţă joi Casa Albă, după ce şeful statului american, în vârstă de 79 de ani, a acuzat ”umflări uşoare în partea de jos a picioarelor”, iar examene medicale a

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 8 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 9 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum o ora
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 7 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Vremea

București
acum

19°
joi

19°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°