Portarul care a apărat în acest an buturile Petrolului a fost arestat în scandalul legat de meciurile trucate din fotbalul italian.
În România, Matteo Gritti a fost suspectat că a „trântit" meciurile pierdute de Petrolul cu FC Vaslui (1-2), Rapid (0-2) şi Concordia Chiajna (3-4). Italianul a ajuns însă după gratii pentru colaborarea cu mafia pariurilor din Cizmă.
Ieri-dimineaţă, fotbalul italian s-a trezit cu un nou val de arestări în cadrul anchetei „Ultimul pariu" conduse de Procuratura din Cremona. De această dată, operaţiunea a fost una impresionantă, nu mai puţin de 19 persoane fiind luate pe sus de poliţie, inclusiv nume mari precum căpitanul lui Lazio Roma, Stefano Mauri. Printre cei reţinuţi s-a aflat însă şi Matteo Gritti, personaj cu care fotbalul de la noi a avut de-a face în această primăvară. La aproape 32 de ani, anonimul portar italian s-a transferat în România, la Petrolul Ploieşti, poate şi cu scopul de a ieşi din vederile procurorilor porniţi să pună cu botul pe labe mafia pariurilor din Cizmă.
„Caracatiţă" condusă din Ungaria
Culmea, Gritti a jucat doar trei partide în poarta „lupilor", în toate fiind acuzat de lucruri murdare. Mai mult, la meciul pierdut de ploieşteni în Giuleşti (0-2 cu Rapid), Gritti a fost urmărit special de câţiva jurnalişti elveţieni, veniţi pentru a investiga cazul fotbalistului. „E o glumă?", a fost răspunsul dat de antrenorul de atunci al Petrolului, Valeriu Răchită, în momentul în care a aflat că Gritti ştia dinainte scorul cu care se va termina meciul.
Între timp, trecut pe linie moartă la Ploieşti, portarul italian a plecat în vacanţă, iar gluma s-a îngroşat. Astfel, Gritti a fost săltat ieri de poliţie chiar de pe plaja staţiunii San Benedetto şi luat la întrebări cu privire la diversele partide trucate de-a lungul timpului. „Fraudă sportivă şi asociere criminală cu scopul de a înşela