Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum aducem cărţile în viaţa copiilor

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 28 mai 2012 ·

Timpul petrecut în faţa televizorului îi afectează pe micuţi. Cărţile, în schimb, le lărgesc orizontul şi îi ajuta să se dezvolte. Sursa: REUTERS

În ultimii ani, copiii au lăsat din mână cărţile şi au început să petreacă tot mai mult timp în faţa televizorului. În locul lui Gulliver, copiii îi preferă pe eroii din Transformers sau Ben 10, iar asta se va oglindi atât în rezultatele şcolare, cât şi în viaţa de zi cu zi, atrag atenţia psihologii. Timpul petrecut în faţa televizorului îi privează de bucuria de a se juca şi de a îşi face noi prieteni.

În acelaşi timp, studiile arată că cei care desenează, se joacă şi citesc mai mult în copilărie devin mai independenţi, mai organizaţi, pentru că astfel de activităţi le dezvoltă capacităţile intelectuale.

Părinţii, cel mai puternic exemplu

Lucrurile se pot schimba, cu ceva implicare din partea părinţilor. Ei sunt cei care îi pot determina pe cei mici să regăsească plăcerea de a desena sau citi. Un copil este modelat de adulţi şi va prelua destul de uşor obiceiurile părinţilor.

"Dacă părinţii işi găsesc ei înşişi activităţi creative în timpul liber, dacă vor dedica zilnic timp copiilor şi nu îi vor lasa în faţa unui ecran, atunci cei mici vor învăţa că există şi alte variante de a se juca sau de a petrece timpul liber", explică psihologul Keren Rosner, care recomandă să citiţi cu cel mic şi să desenaţi împreună.

Lăsaţi la întâmplare, prin casă o carte, iar atunci când se va plictisi, cu siguranţă o va răsfoi. Specialiştii subliniază însă că nu e suficient să ii puneţi copilului în faţă o carte de colorat şi culorile alături. El are nevoie să fie supravegheat şi motivat.

Un alt element important îl constituie recompensele. "Încurajaţi-l, lăudaţi-l când face ceva bun, iar asta îl va face să asocieze desenul şi cititul cu emoţii pozitive", ne sfătui

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Este oficial: Românii vor putea călători în SUA fără viză. Când se va întâmpla

Wall-Street.ro acum 55 minute
Românii care vor să călătorească în SUA o pot face, începând cu 2025, fără viză, întrucât țara noastră a îndeplinit criteriul pentru calificarea în Programul Visa Waiver. Anunțul vine de la ambasadorul României în Statele Unite ale Americii. „Proces

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum o ora
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Salariul minim brut pe economie crește la 4.050 de lei. Anunțul Guvernului

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat miercuri, 27 noiembrie, că Guvernul majorează în şedinţă salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la 3.700 de lei la 4.050 de lei lunar. ”Majorăm astăzi salariul de bază minim brut pe ţară garantat

UPDATE - SUA anunţă oficial că România se califică pentru programul Visa Waiver. Rata de refuz a vizelor a fost de 2,61 la sută

News.ro acum 45 minute
România se califică pentru programul Visa Waiver, prin care se ridică obligativitatea obţinerii unei vize pentru călătoriile cetăţenilor în Statele Unite, după ce rata de refuz al vizelor a scăzut sub pragul de 3% impus de legislaţia americană, înde

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 2 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Trei persoane au fost arestate după ce au încercat să ascundă droguri în ghiozdanul unei fetițe în vârstă de opt ani

Adevarul acum 49 minute
Doi bărbaţi şi o femeie au fost arestaţi după ce au fost prinşi în trafic cu droguri, în Sectorul 1 al Capitalei. Ei au încercat să ascundă marfa, pe 19 noiembrie, în ghiozdanul unui copil de opt ani, care se afla cu ei în maşină.

Explozie violentă într-un bloc din județul Brașov. Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital. 20 de oameni s-au autoevacuat

Ziare.com acum 53 minute
Bărbat în stare gravă în judeţul Braşov, după ce o explozie s-a produs, miercuri, 27 noiembrie, într-un bloc din Codlea. Victima a suferit arsuri fiind intubat şi preluat de un echipaj SMURD pentru a fi transportat la spital. Aproximativ 20 de perso

Firea: Am votat alături de colegii mei din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua Comisie Europeană.

News.ro acum 41 minute
Europarlamentarul Gabriela Firea afirmă, după ce noua Comisie Europeană a primit aprobarea Parlamentului European, că a votat alături de colegii săi din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua

CNAIR: Au fost deschise încă două spaţii de servicii pe A1, la Miercurea Sibiului

News.ro acum o ora
Alte două spaţii de servicii - cu locuri de parcare, staţii de încărcare pentru autovehicule electrice, staţii de carburanţi, magazine şi toalete - au fost deschise pe autostrada A1, tronsonul Orăştie-Sibiu, în zona localităţii Miercurea Sibiului, a

Președintele Ungariei vine la Timișoara la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989

Adevarul acum o ora
Tamás Sulyok, președintele Ungariei, va veni, în decembrie, în România cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la Revoluția din Timișoara. Acesta va lua parte, între 13-15 decembrie, la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989.

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°