Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noi priorităţi, noi autostrăzi, zero realizări

Publicat in Capital, luni 28 mai 2012 ·

A devenit deja o cutumă, ca la fiecare schimbare de Guvern priorităţile să fie modificate, indiferent de coloratura politică a guvernanţilor.

Dacă schimbarea ştafetei la Compania de Autostrăzi era de aşteptat, mai ales că dna Drăghia urma să-şi piardă atribuţiile încă din mandatul scurt al Guvernului MRU, noua viziune a echipei de la Transporturi şterge cu buretele toate realizările din ultima perioadă. Să ne mai mirăm atunci de ce nu avem autostrăzi? Fără a ţine cont că România este statul european cu cel mai redus număr de kilometri de autostradă raportat la suprafaţa ţării şi că, la nivel de experţi, oficialii de la Bruxelles au acceptat, ca în perioada 2014-2020, tronsonul Sibiu-Piteşti să intre pe finanţare europeană, Ovidiu Silaghi&Co schimbă macazul: Sibiu-Făgăraş-Braşov-Comar­nic-Ploieşti. Lăsând la o parte fap­tul că distanţa este mai mult decât dublă între cele două tronsoane (Sibiu-Piteşti, 116 km), iar (Sibiu-Ploieşti, 246 km), prioritatea Guvernului Ponta nu a fost discutată cu experţii europeni, iar schim­barea reţelei ­TEN-T nu este o joacă de copii.

Tronsonul Sibiu-Piteşti este unul costisitor (peste trei miliarde euro), adică aproape 28 milioane euro/km, mai mare şi decât costul pe kilometru din autostrada Bechtel, dar trebuie luată în considerare şi zona de munte. Dar şi „prioritatea“ USL va fi una costisitoare, având în vedere acelaşi considerent. Este adevărat faptul că românii s-au săturat de aglomeraţia de pe DN1 şi că Bucureşti-Braşov are cel mai mare trafic, dar trebuie văzute şi cheltuielile cu carburanţii ale transportatorilor pe noul traseu al coridorului IV. Dacă intrăm mai în detaliu, observăm că noii regi ai asfaltului nu vor fi constructorii pe termen scurt, ci firmele de consultanţă. Până la urmă, adevăraţii regi ai asfaltului (Ior­dache, Umbrărescu sau Căşuneanu) au primit contracte şi de la unii şi de la

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 11 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°