Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SCUZE DE HOŢ PRINS LA FURAT: „De foame am făcut şi ne pare rău”

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 28 mai 2012 ·

Trei tineri de etnie rromă au furat un seif din sediul unei

societăţi comerciale aflate pe platforma industrială Roman SA.

Trei tineri de etnie rromă au fost identificaţi de poliţişti ca fiind autorii unui furt comis în urmă cu două nopţi din sediul unei societăţi comerciale aflate pe platforma industrială Roman SA. Cei trei, cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, au pătruns într-o hală unde îşi are sediul firma şi au furat un seif. „Am lucrat cam jumătate de oră, am dat cu un levier şi am găsit şi nişte bani, dar nu ştiu câţi. Apoi am aruncat seiful, l-am lăsat acolo, în curte”, a declarat unul din suspecţi. „Am luat şi nişte ţevi din cupru de alea mici şi un televizor. L-am spart şi pe ăla, pentru că nu-l puteam vinde aşa. Ne-am dus şi noi să luăm nişte fiare să facem bani de mâncare, pentru că mai am fraţi, mai am surori şi nu avem ce să mâncăm. De foame am făcut şi ne pare rău”, a adăugat cel de-al doilea suspect. Nu sunt singurele obiecte sustrase de suspecţi. „Au luat un calculator pe care ulterior în zonă l-au demontat, de unde au sustras principalele piese componente pentru a le valorifica la o societate de profil”, a precizat comisar şef Ion Necşulescu, şef Serviciu Cabinet IJP Braşov.

Prejudiciul total cauzat de cei trei infractori este de 11.042,70 lei. Anchetatorii au decis să înceapă urmărirea penală faţă de cei trei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. „Nu sunt la prima faptă, aceştia se îndeletniceau cu comiterea de furturi şi de colectarea de deşeuri de materiale feroase şi neferoase de pe platforma industrială a municipiului Braşov”, a adăugat Ion Necşulescu. Doi dintre cei trei au fost reţinuţi, iar procurorii i-au prezentat instanţei de judecată care a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. Trei tineri de etnie rromă au furat un seif din sediul unei

societăţi comerc

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cosmin Dragoș, numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Profesorul clujean a reprezentat România în dosarul privind Roșia Montană

HotNews acum 15 minute
Președintele României, Nicușor Dan, l-a numit pe profesorul universitar Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale, a anunțat marți Administrația Prezidențială. El o va înlocui pe Livia Stanciu, al cărui mandat expiră pe

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 25 minute
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum o ora
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 2 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Von der Leyen cere Chinei să înceteze sprijinul pentru Rusia: „O insecuritate ridicată pentru Europa”

Adevarul acum 38 minute
Lidera Comisiei Europene a cerut marți Beijingului să respecte regulile comerțului internațional și să se distanțeze de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 4 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Moment suprinzător la moțiunea contra Ursulei von der Leyen: AUR, ironizat în Parlamentul European de vicepreședintele Giorgiei Meloni. „Din păcate, unora le place să piardă, atât acasă, cât şi aici” / A fost anchetat pentru construcții ilegale pe plajă și apoi absolvit

HotNews acum 4 ore
Când s-a dezbătut moțiunea de cenzură de luni, eurodeputatul italian Nicola Procaccini nu s-a limitat la a spune că nu e de acord cu acțiunea lansată de Gheorghe Piperea, eurodeputat AUR, dar i-a ironizat pe cei din echipa lui Simion. Nicola Procacc

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum 2 ore
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°