Doi soldaţi ai NATO au murit, luni, după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit, în sudul Afganistanului, potrivit unui comunicat al ISAF, citat de AFP.
"O anchetă încearcă să determine cauzele accidentului", a semnalat NATO.
Cetăţenia victimelor nu a fost divulgată de International Security Assistance Force (ISAF) - o misiune de securitate condusă de NATO - care a precizat că un al doilea elicopter se prăbuşise luni.
Talibanii au revendicat cele două accidente, despre care au spus că s-au soldat cu 27 şi, respectiv, 10 morţi.
În trei zile, zece membri ai ISAF şi-au pierdut viaţa, ridicând numărul total al victimelor în rândul coaliţiei la 175 în acest an şi la 3.022 de la sfârşitul lui 2001 şi sosirea NATO în Afganistan, potrivit unei estimări a site-ului icasualties.org.
Aproximativ 3.021 de civili afgani au decedat în urma conflictului numai în anul 2011. Un număr de 39 de militari ai ISAF şi-au pierdut viaţa în aprilie 2012, faţă de 51 în aprilie 2011.

@N_