Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, în topul ţărilor cu cel mai mare risc la inundaţii din regiune. Când vor fi gata hărţile de hazard la inundaţii care ne costă 46 milioane de euro

Publicat in Gandul, luni 28 mai 2012 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că, din păcate, ploile vor continua şi că există pagube materiale provocate de aceste fenomene meteo, care vor fi acoperite de Executiv din Fondul de rezervă.

"Am primit informări de mai multe ori pe zi de la ministrul Dobre, de la ministrul Plumb. Azi la ora 15:00 avem o întâlnire pe această temă. Înţeleg că din păcate ploile o să continue şi trebuie să fim pregătiţi", a spus Ponta, citat de Mediafax. Primul ministru a participat luni la Ministerul Administraţiei şi Internelor la videoconferinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU).

20 de judeţe, sub ape

Populaţia din peste 100 localităţi din 20 de judeţe a avut de suferit din cauza inundaţiilor care au avut loc în ultimele zile ca urmare a precipitaţiilor abundente. În total, au fost afectate peste 800 de gospodării şi anexe gospodăreşti, potrivit datelor de la Inspectoratul general pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

În Bucureşti, în numai 24 de ore, a căzut mai mult de jumătate din cantitatea medie de precipitaţii dintr-o lună, după cum a declarat, la gândul.live, Viorica Dima, şef al Centrului Naţional de Prognoză de la ANM.

Cod portocaliu şi Cod galben. Vor cădea peste 50 de litri pe metrul pătrat

Ploile vor continua. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis luni o atenţionare de cod portocaliu, pentru intervalul 28 mai ora 17:00 - 29 mai ora 12:00. În judeţele Brăila, Buzău, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Galaţi, Vrancea, Vaslui, Bacău şi Neamţ pe arii extinse se vor cumula cantităţi de apă de peste 50 litri/mp. În celelalte regiuni astfel de fenomene se vor semnala pe suprafeţe mai restrânse şi cu o intensitate mai mică.

De asemenea, ANM a emis şi o atenţionare meteorologică de cod galben, pentru intervalul 28 mai ora 11:00 - 29 mai ora 16:00. În intervalul menţionat, în Muntenia, Dob

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului la victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale din România

HotNews acum 22 minute
Kremlinul a reacționat cu precauție la rezultatele alegerilor prezidențiale din România, potrivit Reuters. Duminică noapte, agenția de presă publică Ria Novosti îl cataloga pe Călin Georgescu drept „un candidat aliniat Rusiei”. Administrația prezide

Lucian Romașcanu, prima reacție în rândul liderilor PSD: ”Trăim sfârșitul istoriei”

G4Media acum 36 minute
Fostul ministru PSD al Culturii și purtător de cuvânt al partidului a declarat, luni dimineață, aproape de ora 11:00, cu puțin timp înainte de declarațiile anunțate în tabăra social-democrată: ”Trăim sfârșitul istoriei, așa cum o știam și cum ne-o i

Un avion de marfă s-a prăbuşit lângă aeroportul din Vilnius

Mediafax acum 3 ore
Pompierii au fost văzuţi la faţa locului intervenind la o clădire care se află la 1,3 km nord de pista aeroportului. De asemenea, în zonă erau ambulanţe şi poliţie, iar mai multe străzi importante din apropiere au fost închise. Avionul decolase din

Cum explică PNL scorul dezastruos. Deputat: Guvernarea cu PSD ne-a costat, al doilea mandat al lui Iohannis ne-a îngropat

Mediafax acum o ora
Adrian Cozma spune că este convins că Partidul Naţional Liberal „trebuie să obţină un scor bun, dincolo de scorul care a fost obţinut” la alegerile parlamentare din 1 decembrie. Totuşi, Nicolae Ciucă, prezidenţiabilul susţţinut de PNL, s-a clasat pe

Politica monetară a BCE nu ar trebui să rămână restrictivă prea mult, spune economistul şef al BCE

HotNews acum o ora
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica monetară a Băncii Centrale Europene (BCE) nu ar trebui să rămână restrictivă prea mult, în caz contrar ritmul de creştere a preţurilor

O femeie este ucisă la fiecare zece minute pe glob. Ce alte date alarmante arată ultimul raport al ONU

Adevarul acum 30 minute
Cel puțin 85.000 de femei şi fete au fost ucise intenționat în 2023, majoritatea de către rude, potrivit ONU, scrie AFP. Raportul mai arată și că la fiecare zece minute, o femeie este ucisă.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Cozma (PNL): Trebuie să existe onoare şi demnitate şi în afara campaniei electorale/ Alianţa cu PSD ne-a costat scump. Astăzi am plătit pentru ea/ Primul mandat al lui Klaus Iohannis ne-a ajutat, al doilea ne-a îngropat

News.ro acum o ora
Deputatul Adrian Cozma, liderul PNL Satu Mare, a declarat, luni, că discuţia nu este acum despre cine ar trebui să plece de la conducerea partidului, dar ”trebuie să existe onoare şi în afara campaniei electorale şi demnitate, este clar acest lucru,

Cine este Cosmin, fiul lui Călin Georgescu? Tânărul este bun prieten cu Novak Djokovic

Cancan acum 52 minute
Pe măsură ce scena politică din România devine din ce în ce mai efervescentă, numele lui Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale, continuă să surprindă prin ascensiunea sa fulminantă. Clasat pe locul 1 în alegerile prezidenț

Centrul INFOTRAFIC - Trafic oprit între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil

News.ro acum 4 ore
Traficul este oprit luni dimineaţă între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil. ”Traficul este oprit pe DN 25, la ieşirea din municipiul Galaţi către Tecuci, judeţul Galaţi, după ce un ans

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 9 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Vremea

București
acum

lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

lun.

3°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/4°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/8°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/10°