Piaţa românească de carte a scăzut în ultimii cinci ani cu o treime, iar singurele segmente care s-au menţinut constante în vânzări au fost cărţile pentru copii, în special cele de colorat, şi literatura romantică pentru femei, a declarat pentru MEDIAFAX Dan Vidraşcu, directorul editurii Litera.
Cu o valoare estimată la 60 de milioane de euro, piaţa de carte din România, care a scăzut cu aproape 40% faţă de anul 2007, este considerată subdimensionată de către editori. Cifra nu include vânzările de manuale şi pe cele de la chioşcurile de ziare.
"Ungaria are o piaţă de cel puţin trei ori mai mare, la o populaţie de aproape trei ori mai mică. Piaţa italiană se ridică la aproximativ un miliard de euro, cea spaniolă este de trei ori mai mare, iar vânzările de carte din Germania ajung la şapte miliarde de euro. Piaţa nu poate creşte foarte mult pentru că nu există locuri în care să poată fi vândută o carte. Vor fi şanse de creştere dacă vor intra în România nişte retaileri mai mari. În momentul de faţă, hipermarketurile sunt de fapt cele care vând majoritatea cărţilor în România, cum nu se întâmplă în celelalte ţări din Europa, unde lanţurile de librării sunt motoarele şi locomotivele de vânzare a cărţilor", a declarat agenţiei MEDIAFAX Dan Vidraşcu, directorul general şi proprietarul editurii Litera Internaţional, cea mai mare din România după cifra de afaceri, care a ajuns la 43,9 milioane de lei anul trecut şi la 42,8 milioane de lei în 2010.
Chiar dacă celelalte genuri de cărţi s-au vândut din ce în ce mai prost, cartea de copii este în topul vânzărilor şi nu înregistrează scăderi. "Poveştile şi după aceea cartea de colorat - când spunem carte de colorat este mai degrabă o carte practică, care se vinde cu un preţ de până în zece lei. Deci vorbim strict de cartea pe carton, de fapt. Cartea de colorat, puzzle şi-aşa mai departe", a afirmat Vidraşc