Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal pe gaze la o asociaţie de proprietari

Publicat in GAZETA de SUD, luni 28 mai 2012 ·

Proprietarii a 40 de apartamente din cartierul Craioviţa Nouă, din blocul 28 scara 1 și scara 2, au aflat cu stupoare că le-ar fi fost sistată furnizarea gazelor naturale pe o perioadă de șapte zile, deși ei știu că au avut în permanență gaze. Asociaţia de proprietari a fost pusă să achite taxe de deconectare şi reconectare. Mirați, dar mai ales nemulţumiți, locatarii consideră că furnizorul „îşi bate joc“ de ei. „Am observat pe factura de la gaze că apare o rubrică «taxa pentru deconectare-reconectare din neplată», 103 lei. La prima vedere spui că nu este o sumă colosală. Dar la aceste scări noi nu am avut nici o clipă gazele oprite. Dacă proprietarii ar fi rămas o săptămână fără gaze ar fi fost mare scandal. Noi avem convenţie cu banca unde este deschis contul asociaţiei să tragă banii pentru plata facturii la gaze. E posibil să nu fi fost alimentat suficient contul şi să se fi întârziat, altceva...“, a explicat preşedintele Asociaţiei nr. 4 AS Craioviţa Nouă, din care fac parte cele două blocuri.

Buletin de sigilare întocmit „pe genunchi“?

Furnizorul de gaze are altă explicaţie: „Cu privire la sigilarea contorului de gaze atât la blocul 28 scara 2, cât şi la blocul 28 scara 1, vă comunicăm că reprezentanţii SC Distrigaz Sud Reţele SRL s-au deplasat la cele două locaţii şi au procedat la sistarea furnizării gazelor, operaţii consemnate şi în buletinele de sigilare. (...) sistarea furnizării gazelor la locul dvs. de consum situat în Craioviţa Nouă bl. 28 sc. 2 a fost realizată în baza ordinului de serviciu şi a buletinului de sigilare întocmit cu data de 10.01.2012. Reluarea furnizării gazelor a fost realizată cu data de 17.01.2012“.

Atunci cum se explică faptul că nici unul dintre proprietari nu a văzut aceste echipe, că cele două scări au beneficiat tot timpul de gaze naturale? Au fost aceste buletine de sistare/reluare furnizare gaze naturale

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 17 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum 20 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 10 minute
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 2 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 2 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Completări cheie în noua lege referitoare la Directiva NIS 2: trei aspecte importante pentru companii începând cu 10 iulie 2025

HotNews acum 29 minute
Validarea legislativă a măsurilor prevăzute de OUG 155/2024, act normativ care transpune Directiva NIS (Network and Information Security) 2 la nivel local, a avut loc prin publicarea în Monitorul Oficial în data de 7 iulie 2025 a Legii 124/2025. Ace

Bolojan, cină sub paza SPP cu un „rechin imobiliar” în Capitală

Mediafax acum 32 minute
Noul lider al Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, a marcat în mod discret, dar elegant, un moment definitoriu pentru cariera sa politică: preluarea conducerii PNL. A mers la un restaurant italienesc din Capitală, într-un cadru restrâns și ate

Vremea

București
acum

30°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°