Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti Martin Harris, 43 de ani, a declarat la emisiunea "După 20 de ani" difuzată duminică de PRO TV că e important ca economia românească să devină mai capitalizată prin Bursă şi mai puţin dependentă de împrumuturile din bănci, făcând o comparaţie cu ţările din Vest, unde pentru finanţarea investiţiilor bursele sunt folosite în proporţie de 80%, iar băncile doar 20%.
"Am remarcat că în Europa de Est proiectele sunt mult mai dependente de împrumuturile din bănci decât în Vest, unde folosim mai mult bursele. În Est 20% din bani sunt luaţi din bursă şi 80% din bănci pentru finanţare, în Vest este invers. O provocare pentru România este cum poate să folosească bursele şi mijloacele alternative de finanţare", a spus ambasadorul britanic, amintind de un proiect de colaborare între BVB şi London Stock Exchange, care le permite companiilor din România să intre pe piaţa londoneză.
În România Bursa este foarte slab dezvoltată, fiind puţine companii care s-au finanţat de pe piaţa de capital. Cea mai mare parte a finanţărilor pentru dezvoltare au fost obţinute prin împrumuturi bancare având în vedere dobânzile reduse şi posibilitatea de a lua repede bani ieftini între 2000 şi 2008. Pentru că aveau bani ieftini, iar bancherii stăteau la uşa lor să le dea credite, antreprenorii români nu au luat în considerare Bursa pentru finanţarea activităţii. Venirea crizei începând cu 2008 i-a adus pe oamenii de afaceri români în postura de a fi "prizonierii" băncilor, care le-au tăiat o bună parte din finanţare şi au majorat dobânzile.
Cu privire la acordul României cu FMI, ambasadorul a precizat că datorită eforturilor care s-au făcut, România este într-o poziţie mai bună acum decât o ţară care nu a urmat un program cu fondul. "Poziţia macroeconomică a României este printre cele mai bune din Europa. Creşterea economică este nece