Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CJ Cluj acordă 5,2 milioane de euro sprijin pentru companii aeriene care deschid noi rute

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 29 mai 2012 ·

Companiile aeriene care vor deschide noi rute de zbor sau care vor creşte frecvenţa curselor pe rutele existente vor putea beneficia de ajutoare totale de 5,2 milioane de euro din partea Consiliului Judeţean (CJ) Cluj.

Ajutoarele financiare au fost aprobate în şedinţa de luni a CJ Cluj şi ele vor fi acordate eşalonat, anual, până în 2020.

‘Conducerea aeroportului, cu sprijinul CJ Cluj, intenţionează conectarea aeroportului clujean cu alte aeroporturi, deoarece consideră că există piaţă suficientă pentru extinderea serviciilor companiilor aeriene, atât tradiţionale cât şi low-cost. Obiectivul principal al schemei de ajutor este de a facilita dezvoltarea regională prin accesul la serviciile de transport aerian. CJ Cluj a aprobat ajutorul financiar la înfiinţare acordat companiilor aeriene pentru deschiderea de noi rute şi/sau frecvenţe care măresc volumul net de trafic’, a declarat luni preşedintele CJ Cluj Alin Tişe, citat de Agerpres.

Directorul Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, David Ciceo, spune că în perioada următoare vor fi organizate licitaţii pentru noi destinaţii.

‘Decizia CJ Cluj de acordare a ajutorului financiar este deosebit de importantă. Este o schemă de ajutor avizată de Consiliul Concurenţei şi urmează să fie aprobată de CE. Se poate acorda sprijin pentru destinaţii noi cu respectarea strictă a anumitor prevederi. CJ Cluj va organiza licitaţii pentru destinaţii care nu sunt operate în prezent pe aeroportul clujean, la care vor fi invitate să participe companii aeriene noi sau care operează deja la Cluj. Sprijinul financiar va fi acordat pe o perioadă de cinci ani, descrescător, iar companiile aeriene au obligaţia de a mai zbura pe rutele noi încă doi ani şi jumătate’, a spus David Ciceo.

Companiile aeriene vor putea primi până la 15 euro pentru fiecare pasager îmbarcat pentru o rută nouă.

Printre noile destinaţ

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

GUVERNUL și Autoritatea Electorală Permanentă, date în JUDECATĂ pentru că nu au organizat alegerile pentru Primăria Capitalei

Gandul acum 46 minute
Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă au fost date în judecată pentru că nu au organizat, în termenul legal de 90 de zile, alegeri pentru postul de primar general al Capitalei, rămas vacant după ce Nicuşor Dan a fost ales preşedinte. Cei car

Maria Corina Machado, laureata Nobelului pentru Pace, dedică premiul poporului venezuelean şi lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Opozanta venezueleană Maria Corina Machado, câştigătoare vineri a Premiului Nobel pentru Pace, a dedicat distincţia poporului venezuelean şi preşedintelui american Donald Trump, pe al cărui sprijin a spus că ea contează în faţa preşedintelui venezue

Bursa americană se prăbuşeşte după ce Trump a ameninţat cu tarife uriaşe pentru China

HotNews acum o ora
Bursa americană a scăzut puternic vineri, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat China cu tarife comerciale mult mai mari, acuzând Beijingul că devine „foarte ostil” prin restricţiile impuse asupra exporturilor de metale rare – resurse esenţi

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum 3 ore
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum 3 ore
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Amical: România U21 – Serbia U21 0-1

News.ro acum o ora
Echipa naţională U21 a României a pierdut vineri, pe teren propriu, scor 0-1, meciul amical disputat în compania naţionalei U21 a Serbiei. Amicalul cu naţionala de tineret a Serbiei s-a disputat la Arad, pe stadionul Francisc Neumann, iar ambele ech

After-school sau bonă? Cât trebuie să scoată din buzunar părinții pentru fiecare în parte

Gandul acum o ora
Părinții care lucrează și nu beneficiază de sprijinul rudelor sau al prietenilor sunt nevoiți să caute alternative pentru copii, după terminarea programului de la școală sau de la grădiniță. Un after-school sau o bonă sunt cel mai des luate în calcu

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

Un tânăr francez de 22 de ani, găsit mort în Valea Largă. Tânărul și-ar fi pus capăt zilelor

Adevarul acum 2 ore
Salvamontiștii din Prahova au intervenit, la solicitarea Poliției Comarnic, pentru a recupera trupul neînsuflețit al unui tânăr francez de 22 de ani, găsit într-o zonă greu accesibilă din Valea Largă. Potrivit informațiilor oficiale, acesta și-ar fi

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 11 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/15°
dum.

11°/15°
lun.

7°/13°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/17°
dum.

11°/17°
lun.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/14°
lun.

8°/14°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/19°
lun.

9°/18°